Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunţat vineri lansarea sesiunii de primire a solicitărilor de finanţare pentru dezvoltarea fermelor mici, prin submăsura 6.3 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), iar fermierii pot depune solicitările on-line pe pagina de internet a agenţiei, începând din 22 iulie şi până cel târziu 31 decembrie sau până la epuizarea fondurilor disponibile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Alocarea financiară disponibilă pentru această sesiune este de 45,9 milioane euro, din care 13,77 milioane euro sunt alocaţi doar pentru fermele din zona montană.

„Luni, 22 iulie 2019, lansăm o nouă sesiune de primire a cererilor pentru dezvoltarea fermelor mici, pentru care sunt disponibile aproape 46 milioane de euro, fonduri insuficiente, din păcate, dacă raportăm la nevoia de finanţare a micilor fermieri. Cei 3.060 de mici fermieri care vor beneficia de finanţare prin PNDR în această sesiune, vor putea utiliza cei 15.000 de euro pe care îi vor primi pentru îmbunătăţirea managementului fermei, pentru orientarea spre piaţă a producţiei, dar şi pentru creşterea veniturilor de pe urma eficientizării activităţii la nivelul fermei. Ulterior lansării acestor sesiuni, ne vom concentra întregul efort administrativ pe gestionarea modului de implementare a proiectelor depuse şi contractate la nivelul AFIR, astfel încât să nu existe niciun risc de întârziere sau de dezangajare a sumelor”, a menţionat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Finanţarea acordată prin intermediul submăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” este 100% nerambursabilă şi este în valoare fixă de 15.000 euro. Acest sprijin se acordă în baza unui plan de afaceri, în două tranşe: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanţare şi 25% din cuantumul sprijinului la momentul finalizării obiectivelor propuse de beneficiar prin Planul de afaceri.

Pragul minim de selecţie a cererilor de finanţare depuse la AFIR prin submăsura 6.3 (pentru teritoriul naţional, inclusiv zona ITI Delta Dunării şi pentru zona montană) este de 15 puncte.

Totodată, pragurile de calitate lunare sunt: 85 de puncte (valabil în perioada 22 iulie – 31 august); 80 de puncte (valabil în perioada 1 – 30 septembrie); 75 de puncte (valabil în perioada 1 – 31 octombrie); 70 de puncte (valabil în perioada 1 – 30 noiembrie); 15 de puncte (valabil în perioada 1 – 31 decembrie).

Toţi cei interesaţi în vederea depunerii cererilor de finanţare pot consulta gratuit Ghidul solicitantului şi anexele aferente, disponibile pe pagina oficială de internet a AFIR.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.