Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu a declarat că Antibiotice Iaşi va beneficia de investiţii europene de 100 milioane de euro pentru producţia de medicamente critice, existând discuţii avansate în acest sens cu Comisia Europeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Ministrul Adrian Câciu a afirmat, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul companiei Antibiotice Iaşi că investiţia este deja negociată cu Comisia Europeană şi că va fi singura investiţie din România şi chiar din regiune pe zona medicamentelor critice.
”Vom veni cu o investiţie de 100 milioane de euro pentru producerea de medicamente critice. Investiţia va fi pe trei componente: una de cercetare, una de producţie şi una de resursă umană, pentru că trebuie să ne gândim şi la viitor. Investiţia este deja negociată cu Comisia Europeană, suntem în ultimele etape şi de asta am vrut să mă întâlnesc cu conducerea Antibiotice. În negocierea cu Comisia Europeană vom avea acest proiect predefinit astfel încât finanţarea să vină direct la Antibiotice Iaşi. Compania Antibiotice va asigura în primul rând consumul intern, iar surplusul va merge către export. Este important asta, pentru că ne lovim de situaţii în care există criză în farmacii pe o anume substanţă”, a declarat ministrul Adrian Câciu.
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
La rândul său, directorul general al Antibiotice Iaşi, Ioan Nani a declarat că doar România şi Germania au depus proiecte în programul STEP (Strategic Technologies for Europe Platform) derulat de Uniunea Europeană pentru a dezvolta producţie de medicamente critice pentru consumul populaţiei.
”Eforturile investiţionale se vor duce spre un centru nou de cercetare care va consolida producţia de medicamente la Iaşi şi în două situri noi de producţie, pentru care Europa are încă probleme în asigurarea consumului real pentru populaţie. Şi în America se discută intens despre producţia de medicamente critice. Am primit azi o veste minunată de la domnul ministru că suntem aproape de aprobarea acestei investiţii de 100 moilioane de euro. Medicamentul critic este acel medicament care prin lipsa lui din farmacii pune în dificultate actul de însănătoşire. De exemplu în perioadele reci lipsesc unele medicamente. În majoritatea ţările europene este o criză mare, pentru că există un producător în Europa, unul în India şi unul în America. Noi avem 25 de asemenea produse în portofoliu acum, prioritar ca unii care au astfel de produse să investească, să crească numărul produselor din portofoliu. Vom atinge 45 de produse critice”, a declarat directorul general Ioan Nani.
Potrivit lui Nani, la finele anului 2026 sau la mijlocul anului 2027 aceste investiţii ar urma să fie finalizate. 
”Centrul de cercetare va asigura 200 de locuri de muncă. Noi avem deja 70 de oameni pe care i-am angajat şi pe care îi formăm, dar vom mai angaja. Avem azi 1.400 de locuri de muncă, le vom păstra. Digitalizăm compania, investim peste 10 milioane de euro. Asta presupune eficienţa şi reorientarea structurilor profesionale. Dar vom menţine 1.400 de locuri de muncă. Vom creşte venitul mediu pe salariat de la 1.150 euro cât este în prezent la 2.500  de euro. Pentru că altfel vom deveni o piaţă de forţă de muncă pentru companii din Europa. Cifra de afaceri proiectată de noi este de 250 milioane de euro în anul 2030”, a mai spus directorul general Antibiotice Iaşi, Ioan Nani.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.