Acţiunile Raiffeisen Bank International au înregistrat luni o scădere de 7,3%, cel mai mare declin zilnic de la izbucnirea războiului din Ucraina, în urma informaţiei că banca austriacă a atras atenţia autorităţilor din SUA care se ocupă de sancţiuni, în legătură cu afacerile sale din Rusia.
Declinul acţiunilor a survenit în urma informaţiei furnizată de bancă vineri, că a primit o solicitare de informaţii din partea Biroului pentru controlul activelor străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei.
Raiffeisen este implicată profund în sistemul financiar rus şi este una dintre singurele două bănci străine de pe lista cu 13 ”instituţii de credit cu importanţă sistemică” a băncii centrale ruse, subliniind importanţa acesteia pentru economia Rusiei, care se confruntă cu sancţiunile occidentale.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Banca a declarat vineri pentru Reuters, într-un comunicat, că cooperează pe deplin cu OFAC şi că a înţeles că cererea nu a fost declanşată de o anumită tranzacţie sau afacere. A spus că are proceduri în vigoare pentru a asigura respectarea sancţiunilor.
Trezoreria SUA poate penaliza firmele care încalcă sancţiunile, inclusiv îngheţarea activelor americane şi excluderea băncilor de la accesarea dolarilor americani, lucru care este esenţial pentru implicarea lor în tranzacţiile şi finanţele internaţionale.
Analiştii BNP Paribas Exane au retrogradat ratingul acţiunilor Raiffeisen de la supraperformanţă la neutru faţă de riscurile potenţiale. Cu toate acestea, analiştii Erste Group şi-au reiterat opinia pozitivă faţă de acţiunile Raiffeisen, argumentând că solicitările OFAC sunt comune şi nu duc neapărat la sancţiuni.
Companiile străine s-au grăbit să-şi reducă expunerea faţă de Rusia pe fondul unui şir de sancţiuni din partea ţărilor occidentale menite să împiedice eforturile de război ale Moscovei în Ucraina.
Printre acestea se numără banca franceză Societe Generale, care anul trecut şi-a vândut operaţiunile locale omului de afaceri rus Vladimir Potanin.
Preşedintele Vladimir Putin a luat măsuri pentru a îngreuna retragerea băncilor străine din Rusia, solicitând ca orice vânzare de active să fie aprobată mai întâi de el.
”Nimeni nu vrea să fie ultima bancă occidentală care operează în Rusia, acesta nu este un aspect grozav”, a spus Daniel Tannebaum, partener în cadrul firmei de consultanţă Oliver Wyman pentru riscuri şi politici publice şi fost director pentru conformitate la Trezoreria SUA.
UniCredit, care menţine şi legături cu Rusia, nu a primit o solicitare similară din partea OFAC, a declarat luni pentru Reuters un purtător de cuvânt al băncii italiene.
La începutul lunii februarie, Raiffeisen a raportat că a obţinut mai mult de jumătate din profitul din 2022 din Rusia, o piaţă pe care se gândeşte să o părăsească după invadarea de către Rusia a ţării învecinate, Ucraina.
Acţiunile Raiffeisen au scăzut cu 34% faţă de nivelul anterior invadării Ucrainei, în comparaţie cu o creştere de 7% a indicelui mai larg al acţiunilor bancare europene, în aceeaşi perioadă.
Preţurile obligaţiunilor băncii a scăzut la rândul lor, luni. Obligaţiunile sale subordonate de 500 de milioane de euro, cu dobândă de 1,375%, scadente în iunie 2033, au scăzut cu peste 2 euro cenţi, fiind tranzacţionate la 73/75 cenţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.