AbbVie va achiziţiona Aliada Therapeutics, pentru 1,4 miliarde de dolari în numerar, obţinând acces la un medicament candidat pentru tratamentul bolii Alzheimer dezvoltat de compania privată, în contextul în care producătorul american de medicamente îşi consolidează fconcentrarea pe neuroştiinţe, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Întâmpinând o cerere în scădere pentru Humira, după lansarea de versiuni biosimilare în SUA, AbbVie a achiziţionat în acest an dezvoltatori de medicamente pentru neuroştiinţe şi cancer, printre care şi Cerevel Therapeutics şi ImmunoGen, prin tranzacţii ce totalizează aproximativ 19 miliarde de dolari.

ALIA-1758, un anticorp dezvoltat de Aliada, se află în faze incipiente de dezvoltare şi ar putea fi o terapie de top în combaterea bolii Alzheimer, a precizat AbbVie. Această terapie utilizează proteina transferină pentru a transporta un anticorp destinat degradării şi eliminării plăcilor de amiloid beta, depozite proteice din creier care indică boala Alzheimer.

Michael Ryan, directorul medical al Aliada, a subliniat că platforma lor de transport al medicamentului abordează provocarea de a trece bariera hemato-encefalică, permiţând astfel adinistrarea eficientă a medicamentelor ţintite şi transformând tratamentul bolilor neurologice.

Numărul persoanelor cu Alzheimer este estimat să se dubleze până la aproape 14 milioane până în 2060, conform Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA.

Tranzacţia cu Aliada este aşteptată să se finalizeze până la sfârşitul acestui an.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.