Ionuţ Vulpescu a prezentat vineri, în ultima zi a celui de-al doilea mandat al său ca ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale, autoevaluarea celor şase luni în care a ocupat portofoliul, a vorbit despre măsurarea activităţii MCIN de către Darius Vâlcov, pe care a numit-o ”mincinoasă”, şi despre partidul în care încă se regăseşte.
Ionuţ Vulpescu, care este senator şi vicepreşedinte PSD, a depus jurământul ca ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale pe 5 ianuarie, ziua în care a început cel de-al doilea mandat al său în acest minister. Primul a fost desfăşurat pe parcursul anului 2015, în Guvernul Ponta.
”În urmă cu nouă zile, a avut loc în Comitetului Executiv Naţional al partidului o evaluare a activităţii guvernului şi a fiecărui ministru. Aceasta, cel puţin în cazul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, nu are nicio legătură cu realitatea. Ba chiar, la vremea respectivă, apărea o singură realizare pe care o făcuse ministerul. Era incorect”, a spus Vulpescu.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
El susţine că a făcut multe alte lucruri. Ionuţ Vulpescu este de părere că ştie mult mai bine ce s-a întâmplat în ministerul pe care l-a condus decât oricine altcineva. ”Capitolul 20 din programul de guvernare, domeniul Cultură, este scris de mine, de la prima literă la ultima. Cred că eram cel mai potrivit să mă evaluez”.
Din punctul său de vedere, evaluarea ”mincinoasă” a fost una contabilă, pentru un domeniu care este contabil doar atunci când este vorba despre buget. ”Nu poţi să măsori cu aceleaşi instrumente toate domeniile. Trebuie să existe un departament în partid care să facă asta. Nu am încredere în analiza unui singur om. Nu cred că un singur om le ştie pe toate. Am ieşit din Renaştere. Mă încăpăţânez să cred în democraţie”.
”Nu am venit aici ca să fiu doar reprezentantul partidului. În acest domeniu, nu e corect. Într-un an, doi, zece, oamenii vor aprecia onestitatea mai mult decât sarcinile pe care ţi le trasează cineva la un moment dat. Un ministru îşi asumă criticile, însă nu e singur în minister. (...) Un lider de partid vine şi pleacă, dar nu poate lua cu el un minister. Eu nu am revenit asupra demisiei. (...) Miza nu este una personală. Din tot trebuie să învăţăm, iar asta este o lecţie despre transparenţă, onestitate, criterii. Trebuie să fie înţelese de oameni. Vine altcineva în locul meu şi va plăti la fel. Poţi să înlocuieşti un om cu alt om foarte uşor, dar nu trebuie să perpetuezi mentalităţi de tipul acesta”.
Întrebat dacă Dragnea a folosit această evaluare pentru a scăpa de un prim-ministru pe care nu şi-l mai dorea şi de anumiţi miniştri, Vulpescu a răspuns că ”poate fi o idee”. ”Dincolo de schimbare, mi se pare inadecvat stilul şi total nepotrivit. Mi se pare un precedent periculos”.
”Firesc este ca partidul să îşi susţină guvernul”, a continuat fostul ministru. ”Plec foarte liniştit şi împăcat cu ceea ce am făcut în aceste şase luni. Exigenţa este una, dar tensiunile artificiale şi întreţinute nu ajută. Nu e uşor pentru nimeni să construiască aşa. Nu poţi lucra în tensiune permanentă”.
El a prezentat vineri un bilanţ care cuprinde: 5 măsuri îndeplinite, 8 măsuri îndeplinite parţial şi 10 măsuri neîndeplinite, pentru că, a spus Vulpescu, este ”un bilanţ onest pe 6 luni, nu pe 4 ani”.
Printre cele îndeplinite se numără: creşterea bugetului MCIN cu 51%; a dat avize necesare în vederea transformării Halei Laminor într-un hub cultural; pregătirea participării României la evenimente culturale din străinătate.
”În programul de guvernare, la realizări, dar nu în dreptul MCIN, ci în dreptul Ministerului Muncii, dacă nu mă înşel, pentru că, nu-i aşa, aici evaluarea este excepţională - se munceşte mult acolo, aşa că era firesc -, era trecută creşterea salariilor actorilor cu 50%. Ştiu că actorii sunt în domeniul cultural...”.
Ionuţ Vulpescu a mai spus că a fost acuzat de colegi de partid că a efectuat multe deplasări în străinătate.
România va fi invitat de onoare al Târgului de Carte de la Leipzig 2018 şi al festivalului Europalia, care va avea loc în 2019 la Bruxelles.
”Am avut întâlniri cu reprezentanţii celor două evenimente. (...) Cum aş putea să pregătesc prezenţa României la Leipzig, dacă nu mă duc la Leipzig? Cum aş putea să pregătesc prezenţa noastră la Bruxelles, dacă nu mă duc acolo? Raporturile noastre cu UNESCO, dacă nu mergi la Paris... Am auzit multe bizarerii în aceste săptămâni”.
Între măsurile realizate parţial, Vulpescu a enumerat proiectul de consolidare a Palatului Cantacuzino, proiecte pentru revizuirea mai multor acte normative, îmbunătăţirea şi modernizarea sistemului de achiziţii de creaţii culturale - demararea procedurilor pentru organizarea Salonului Naţional de Artă Contemporană Bucureşti.
Despre planul pentru Centenarul Marii Uniri, inclus în programul de guvernare, Vulpescu a afirmat că a realizat câteva lucruri, între care acordarea de avize pentru amplasarea în Piaţa Victoriei, la intersecţia dintre Bulevardul Aviatorilor şi Kiseleff, a ansamblului monumental ”Ferdinand”. ”Din acest moment, toate atribuţiile aparţin Primăriei Municipiului Bucureşti”.
Centenarul a fost un subiect de discuţie în PSD şi în Guvern. ”Este un test al nostru - ce vom face în 2018? În acest moment, există un Departament Centenar care funcţionează în cadrul Secretariatului General al Guvernului. Din cauza nesincronizării între SGG, Departamentul Centenar şi celelalte ministere, s-a pierdut destul de mult timp”.
Între lucrurile care nu au fost realizate, el a amintit de construcţia unei săli pentru concerte. În viziunea lui, ar fi de preferat ca sălile Palatului şi cea a Ateneului să fie renovate.
Între alte măsuri pe care le-a realizat ministrul Vulpescu, fără a fi trecute în programul de guvernare, este susţinerea unui amendament care a fost adoptat şi asumat de Parlament, privind indemnizaţiile de merit care se acordă unui număr de aproximativ 1.500 de personalităţi culturale să fie actualizate - este vorba despre trei salarii minime pe economie lunar.
”Acest bilanţ nu are nicio legătură cu dorinţa mea de a continua sau nu la Ministerul Culturii. Când a izbucnit această criză guvernamentală, nu mi-am dat demisia înaintea unei analize în Comitetul Executiv. Mi se părea n instrument de presiune şi asupra prim-ministrului. Am făcut-o după aceea, printre ultimii, în momentul în care CExN a retras sprijinul acordat Guvernului şi era firesc să mă retrag. Nu am revenit asupra demisiei. Nu m-am jucat. Demisia e demisie, nu o poţi retrage, decât dacă vrei să transformi gestul în altceva. A fost evident că nu doresc să continui în acest context în Ministerul Culturii”.
Ionuţ Vulpescu a precizat că nu va părăsi nici partidul, nici domeniul. El va activa în continuare în Comisia pentru cultură din Senat.
”Partidul m-a demis de mai multe ori. Erau zile când nici nu ştiam ce statut am. Erau zile când eram demisionar, interimar şi demis. Sunt mult prea legat de acest partid. Am o legătură foarte puternică cu acest partid şi sunt prudent cu deciziile pe care le iau. Când iau decizii, mi le asum şi merg mai departe. Mă regăsesc în partid şi în valorile care au construit acest partid şi în valorile social-democraţiei şi în solidaritatea, în spiritul, în mulţi dintre oamenii acestui partid. Uneori, în această fază din evoluţia acestui partid nu mă regăsesc. Eu cred că alături de mine sunt mulţi alţii care nu se regăsesc”, a punctat Vulpescu.
El a completat spunând că este vorba despre o etapă care va trece odată cu o comunicare mai bună între structurile partidului. ”Când mă gândesc la partid, mă gândesc la politicile pe care le facem pentru oameni. Avem o obligaţie faţă de cei care ne-au votat. E simplu. Aşa funcţionează în democraţie. Cred că este o problemă care afectează toate partidele”.
Membrii Guvernului Tudose au depus jurământul în cadrul unei ceremonii care a avut loc joi, la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis.
Noul ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale este Lucian Romaşcanu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...