Vicepremierul Vasile Dâncu s-a întâlnit din nou, marţi, cu reprezentanţi ai angajaţilor Operei Naţionale Bucureşti (ONB), iar printre priorităţile discutate s-au numărat numirea urgentă a unui interimar ”competent” şi separarea instituţională, prin Hotărâre de Guvern, a Operei Naţionale din Bucureşti de Teatrul Naţional de Operetă ”Ion Dacian”.
Potrivit unui comunicat de presă, publicat pe site-ul adevaruldelaopera.wordpress.com, în seara zilei de 3 mai a avut loc o întâlnire între vicepremierul Vasile Dâncu şi reprezentanţi ai colectivelor Operei Naţionale din Bucureşti.
Priorităţile, rezultate în urma discuţiilor, sunt numirea în regim de urgenţă a unui management interimar corect şi competent, separarea instituţională, prin Hotărâre de Guvern, a Operei Naţionale din Bucureşti de Teatrul Naţional de Operetă ”Ion Dacian”, dar şi ca activitatea celor două instituţii rezultate va fi axată pe o politică repertorială.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Un alt punct important îl reprezintă terminarea în regim de urgenţă a lucrărilor de infrastructură efectuate la clădirea Operei Naţionale din Bucureşti şi finalizarea construcţiei Teatrului Naţional de Operetă ”Ion Dacian”.
Părţile implicate şi-au exprimat speranţa de a ajunge la o situaţie de normalitate instituţională propice unei vieţi artistice puse în primul rând în beneficiul publicului nostru, se mai arată în articolul publicat.
Opera Naţională Bucureşti a fost scena unor conflicte deschise între noua conducere numită de Vlad Alexandrescu, dirijorii Vlad Conta şi Tiberiu Soare, şi balerinul Johan Kobborg, care avea atribuţii de coordonare a Companiei de balet. Tensiunile s-au accentuat, ducând la un vid de putere la ONB, fără conducere, astăzi, şi la demisia ministrului Culturii, criticat de preşedintele Klaus Iohannis pentru felul în care a gestionat criza de la Operă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.