Teatrul de Stat Constanţa a anunţat că una din producţiile sale, "Jocuri în curtea din spate", va fi disponibilă în realitatea virtuală, iar spectatorul va viziona jocul actoricesc ca şi cum s-ar afla pe scenă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Teatrul de Stat Constanţa a transmis vineri, printr-un comunicat de presă, că adaptarea acestui spectacol pentru realitatea virtuală vine la un an de la premieră.
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Începând de duminică, 28 februarie, pe platforma dedicată, www.teatruvr.ro, spectacolul <<Jocuri în curtea din spate>> de Edna Mazya, în regia Dianei Mititelu, va putea fi vizionat cu ajutorul unei căşti VR (Virtual Reality – realitate virtuală), care mediază participarea de la distanţă la spectacolul teatral, vizionarea jocului actoricesc ca şi cum spectatorul s-ar afla pe scenă şi ar putea privi în jurul său, trăind astfel experienţa la o intensitate maximă. Adaptarea VR360 vine la fix un an de la premiera oficială acestui spectacol”, se arată în comunicat. 
 
Spectacolul va putea fi redat pe orice cască VR, prin accesarea platformei www.teatruvr.ro şi achitarea biletului.
 
Cu un simplu click, spectatorul are acces la două variante de bilet. Biletul simplu costă 40 lei pentru cei care deţin deja cască sau ochelari VR; pachetul promo de 70 lei conţine, în plus faţă de accesul la spectacol, ochelari VR EBODA Avatar II.
 
"Deşi realitatea virtuală este un concept pe care îl cunoaştem asociat cu jocurile pe calculator, sfera de aplicabilitate este deosebit de vastă, iar mintea umană poate adapta conceptul în funcţie de necesităţile ce se ivesc – în cazul nostru, necesitatea de a ajunge la public, oferind experienţe cât mai aproape de cele pe care le oferă spectacolul live”, menţionează comunicatul. 
 
În "Jocuri în curtea din spate”, scriitoarea israeliană Edna Mazya nu doar reface procesul unui eveniment real, extrem de violent, din viaţa unor tineri, dar analizează şi mecanismele psihologice care au permis producerea lui. 
 
"Este un spectacol despre cruzime, o radiografie a psihicului adolescentin, o poveste despre patru băieţi şi o fată care trăiesc ultima lor zi de libertate, de copilărie, de nevinovăţie. Ultima zi fără consecinţe”, spun reprezentanţii Teatrului de Stat Constanţa. 
 
Spectacolul este regizat de Diana Mititelu, iar din distribuţie fac parte Cristiana Luca, Andrei Bibire, Theodor Şoptelea, Cătălin Bucur, Ştefan Mihai, scenografia fiind semnată de Răzvan Bordoş. 
 
Teatrul de Stat Constanţa este al doilea din ţară care lansează una dintre producţiile sale adaptată în format VR360.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.