Volumul "Despre destin. Un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor", de Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, a fost lansat şi este disponibil în libăriile din ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

De asemenea, cartea poate fi comandată de pe site-urile Libhumanitas, Cărtureşti, Diverta sau Libris.

Cartea conţine zece scrisori schimbate, pe parcursul lunilor iulie-septembrie 2020, cu eleganţa şi firescul unei prietenii intelectuale vechi de peste 40 de ani, pline de reflecţii, umor, experienţe personale şi culturale, un turnir modern al ideilor în care se confruntă două concepţii despre destinul omului. Un epistolar despre soartă şi sorţi.  

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Gabriel Liiceanu este unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură personală“ din România de azi. În ultimul sfert de veac, cărţile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs.

"Jurnalul de la Păltiniş" (1983), ale cărui teme centrale sunt raportul maestru-discipol şi importanţa culturii într-o epocă totalitară, a fost un adevărat bestseller al anilor '80: producea cozi la librării, se vindea „pe sub mână“, se împrumuta numai prietenilor de încredere. Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (între timp tradus în mai multe limbi) s-a născut un al doilea volum de succes, "Epistolar" (1987), care reuneşte voci intelectuale de mare forţă. Urmează, în altă formulă, dar, în fond, tot în notă confesivă, "Declaraţie de iubire" (2001), exerciţii de admiraţie şi de ataşament intelectual, etic şi, nu în ultimul rând, uman faţă de personalităţi importante ale culturii noastre. "Uşa interzisă" (2002) este una dintre cărţile favorite ale publicului din ultimii ani şi o revenire la notaţia diaristică.

Cu "Scrisori către fiul meu" (2008), Gabriel Liiceanu se lasă din nou atras de simplitatea şi directeţea genului epistolar. Întâlnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor însemnări care, deşi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă. În paralel cu volumele în care autorul construieşte ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotistă, Gabriel Liiceanu a publicat în ultimii ani o serie de cărţi eseistice, filozofice şi de implicare în „viaţa cetăţii“: "Despre minciună" (2006), "Despre ură" (2007) şi "Despre seducţie" (2007), "Estul naivităţilor noastre" (2012), "Dragul meu turnător" (2013), "Fie-vă milă de noi! şi alte texte civile" (2014), "Nebunia de a gândi cu mintea ta" (2016), "România, o iubire din care se poate muri" (2017).

Andrei Pleşu s-a născut în 1948 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Arte Plastice, Secţia de istoria şi teoria artei. A obţinut doctoratul în istoria artei la Universitatea din Bucureşti, cu teza Sentimentul naturii în cultura europeană. Lector universitar (1980-1982) la Academia de Arte Plastice, Bucureşti (cursuri de istorie şi critică a artei moderne româneşti). Profesor universitar de filozofie a religiilor, Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucureşti (1991-1997).

Este fondator şi director al săptămânalului de cultură Dilema (ulterior Dilema veche), fondator şi preşedinte al Fundaţiei Noua Europă şi rector al Colegiului Noua Europă (1994), membru al World Academy of Art and Science şi al Académie Internationale de Philosophie de l’Art, dr. phil. honoris causa al Universităţii Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau şi al Universităţii Humboldt din Berlin, Commandeur des Arts et des Lettres, Grand Officier de la Légion d’Honneur.

Scrieri: "Jurnalul de la Tescani", Humanitas, 1993 (trad.: germană, maghiară); "Limba păsărilor", Humanitas, 1994; "Chipuri şi măşti ale tranziţiei", Humanitas, 1996; "Eliten - Ost und West, Walter de Gruyter", Berlin-New York, 2001; "Despre îngeri", Humanitas, 2003 (trad.: franceză, maghiară, germană, engleză, polonă); "Obscenitatea publică", Humanitas, 2004; "Comèdii la Porţile Orientului", Humanitas, 2005; "Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri", Humanitas, 2006; "Note, stări, zile", Humanitas, 2010; "Despre frumuseţea uitată a vieţii", Humanitas, 2011; "Faţă către faţă", Humanitas, 2011; "Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste", Humanitas, 2012; "Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri", Humanitas, 2013; "O idee care ne suceşte minţile" (în colaborare cu Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici, Humanitas, 2014; "Dialoguri de duminică" (în colaborare cu Gabriel Liiceanu, Humanitas, 2015); "Nelinişti vechi şi noi", Humanitas, 2016; "Despre inimă şi alte eseuri", Humanitas, 2017; numeroase studii şi articole în reviste româneşti şi străine.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.