Un vas ceramic din epoca bronzului - Cultura Monteoru, dar şi mai multe fragmente de ceramică de o vechime considerabilă au fost descoperite în localitatea vrânceană Obrejiţa de către un localnic care săpa o groapă în curtea locuinţei sale. La faţa locului, au fost chemaţi atât poliţişti, cât şi specialişti din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vrancea, care au ridicat obiectele în scopul începerii procedurilor de clasare în patrimoniul cultural naţional mobil, conform prevederilor legale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vrancea, Bogdan Toader, poliţiştii au fost sesizaţi de către un bărbat din localitatea Obrejiţa că în urmă cu o zi, în timp ce continua săpăturile la groapa din curtea locuinţei sale, a descoperit, la o adâncime de aproximativ doi metri, mai multe fragmente ceramice de culoare neagră, ce păreau a proveni de la mai multe vase ceramice cu o vechime foarte mare.

La faţa locului, a fost trimisă o echipă complexă formată dintr-un poliţist specialist din cadrul Serviciului de investigaţii Criminale, doi reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene de Cultură Vrancea şi un reprezentant al Muzeului Vrancei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

După evaluarea preliminară a fragmentelor ceramice de culoare neagră şi cercetarea detaliată a locului în care au fost descoperite, specialistul arheolog din cadrul Muzeului Vrancei a apreciat că aceste fragmente provin de la trei vase lucrate manual din lut ars. Având o valoare arheologică deosebită, toate fragmentele ceramice au fost ridicate şi predate temporar în custodia Muzeului Vrancei pentru a fi expertizate, evaluate şi clasate ca bunuri de patrimoniu, dacă va fi cazul, a declarat Toader.

”La locul descoperirii s-a constatat existenţa unui vas din ceramică aproape întreg şi a unor fragmente ceramice de dimensiuni diferite, de culoare neagră, din pastă de lut ars, cu model incizat manual. Potrivit aprecierilor arheologului Muzeului Vrancei este vorba despre un vas ceramic din epoca bronzului - Cultura Monteoru (Ic4)”, precizează reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Cultură Vrancea.

Cultura Monteoru poartă denumirea aşezării eponime descoperită la Sărata-Monteoru, judeţul Buzău, ocupând un teritoriu întins în regiunile de deal din centrul României (sud-estul Transilvaniei, Moldova centrală, Vrancea şi zona de nord a Munteniei până în judeţul Dâmboviţa).

Situată în aria centrală de locuire a tracilor nordici, carpato-dunăreni, grupul Monteoru a contribuit, spre sfârşitul epocii bronzului, la formarea unei noi sinteze etno-lingvistice şi culturale, cunoscută sub numele de cultura Noua.

”Cu acordul celui care a făcut descoperirea, vasul de ceramică, dar şi fragmentele de ceramică au fost preluate de către arheologul Muzeului Vrancei, în vederea studierii ştiinţifice şi a demarării procedurilor de clasare în patrimoniul cultural naţional mobil, conform prevederilor legale”, mai informează Direcţia Judeţeană de Cultură Vrancea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.