Un tratament pentru Covid-19 derivat de la o lamă botezată Fifi arată „un potenţial important” în faza incipientă de testare, informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Este vorba despre un tratament pe bază de „nanocorpi”, o versiune mai simplă a anticorpilor, pe care lamele şi cămilele îi produc natural ca răspuns la infecţie.

Odată ce e testat pe oameni, spun cercetătorii, ar putea fi administrat ca un simplu spray nazal - pentru tratarea şi chiar prevenirea contaminării.

Profesorul James Naismith, unul dintre principalii cercetători şi director al Rosalind Franklin Institute din Oxfordshire, a descris nanocorpii ca „fantastic de interesanţi”.

El a spus că rozătoarele infectate cu SARS-CoV-2 şi tratate cu spray-ul nazal pe bază de nanocorpi şi-au revenit complet în şase zile.

Tratamentul a fost, până acum, testat doar pe animale de laborator, însă Public Health England a transmis că este „printre cei mai eficienţi agenţi de neutralizare a SARS-CoV-2” pe care i-a testat vreodată.

Eficienţa în lupta cu Covid vine din puterea cu care nanocorpii se leagă de virus.

Nanocorpii pe care cercetătorii i-au produs cu ajutorul sistemului imunitar al lamei se prind deosebit de strâns de virus. „Aici ne-a ajutat Fifi, lama Institutului Franklin”, a spus Naismith.

Fifi a primit o mică parte mică, neinfecţioasă a proteinei virale şi, astfel, oamenii de ştiinţă i-au stimulat sistemul imunitar pentru a produce moleculele speciale. Cercetătorii au ales şi purificat apoi cu atenţie cei mai eficienţi nanocorpi într-o probă din sângele lui Fifi, pe cei care s-au potrivit proteinei virale cel mai mult.

Astfel, echipa a putut să cultive mari cantităţi de astfel de molecule selectate special.

„Sistemul imunitar e atât de uimitor pentru că face totul mai bine decât putem noi - evoluţia este greu de întrecut”, a mai spus Naismith.

Cercetarea şi rezultatele iniţiale au fost publicate în Nature Communications.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.