Un expert olandez a dezvăluit marţi că a descoperit un portret, până acum necunoscut, realizat de Rembrandt, pe care l-a cumpărat în urmă cu 18 luni de la o licitaţie din Londra pentru 148.000 de euro, scrie AFP.
Datând din jurul anului 1634, "Portrait d'un jeune homme", care valorează probabil milioane, este prima pictură necunoscută a maestrului olandez care a fost scoasă la lumină în ultimele patru decenii.
Pânza a fost cumpărată la sfârşitul anului 2016 de expertul şi negustorul de artă Jan Six în timpul unei licitaţii la casa Christie's din Londra. "Când a privit opera a ştiut că este un Rembrandt", a explicat pentru AFP Ronit Palache, purtătoarea de cuvânt al expertului.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Este un foarte bun cunoscător de Rembrandt şi a petrecut ani şi ani făcând cercetări asupra operei pictorului. Era deci incredibil de emoţionat şi puţin înspăimântat că toată lumea remarcă la ce nivel a ajuns".
Lucrarea a fost autentificată de alţi istorici de artă, între care Ernst van der Wetering, unul dintre experţii în artă olandeză dintre cei mai renumiţi, a adăugat purtătoarea de cuvânt.
Pânza nu este nici datată nici semnată. Povestea ei şi provenienţa sunt necunoscute. Înainte de vânzare, ea s-a aflat în posesia unei familii nobile britanice timp de peste şase generaţii.
Portretul prezintă un tânăr îmbrăcat într-un mantou negru cu guler de dantelă albă a cărui privire se îndreaptă spre exteriorul tabloului. Lucrarea va fi expusă timp de o lună, începând de miercuri, la sucursala olandeză a Muzeului Ermitaj din Amsterdam.
Gulerul din dantelă este asemănător cu altele care apar în tablourile lui Rembrandt, precum în imaginea tinerilor căsătoriţi Marten Soolmans şi Oopjen Coppit care apar în două tablouri cumpărate în 2015 pentru 160 de milioane de euro de Franţa şi Olanda, de la familia Rothschild.
Această nouă lucrare ar putea face parte dintr-un dublu portret, însă o anchetă aprofundată va fi necesară pentru a dezvălui misterul, a explicat Ronit Palache.
Negustorul de artă Jan Six, care a scris o carte despre descoperirea sa, are intenţia de a vinde această nouă pictură după expoziţia de la Amsterdam.
Purtătoarea sa de cuvânt a refuzat să estimeze preţul la care ar ajunge această lucrare în licitaţie, explicând că ar putea fi "peste 130.000 de lire sterline (147.000 de euro).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.