Televiziunea Română va reabilita sediul Studioului Teritorial TVR Cluj printr-o finanţare obţinută în cadrul apelului de proiecte PNRR aferent componentei C5 – Valul renovării. Cererea a fost depusă de TVR prin intermediul Serviciului de Finanţări Alternative, recent înfiinţat şi a fost aprobată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţei.
„Mă bucur că am reuşit să accesăm, în premieră pentru Televiziunea Română, fonduri europene pentru reabilitarea clădirii primită în urmă cu aproape 15 ani pentru a fi sediul TVR Cluj, în cuantum de aproape un milion de euro. Această reuşită e un prim pas dintr-un proiect mai larg pe care l-am demarat când mi-am început mandatul”, a precizat Dan-Cristian Turturică.
Imobilul, situat în Cluj-Napoca, pe strada Meziad, este singura clădire aflată în proprietatea Televiziunii Române. Conform proiectului, clădirea va beneficia de lucrări de reabilitare termică, un prim pas pentru amenajarea noului sediu al Studioului Teritorial TVR Cluj.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Conducerea TVR are în vedere, pe termen mediu şi lung, construcţia unui nou studio, cu dotări de ultimă generaţie, în incinta imobilului care va beneficia de reabilitare prin PNRR.
„Managementul instituţiei face eforturi pentru a identifica surse de finanţare în vederea reabilitării infrastructurii şi retehnologizării TVR, pentru a moderniza şi efecientiza această instituţie în ansamblu, inclusiv Studiourile Teritoriale, mai ales după o lungă perioadă în care astfel de proiecte au trenat”, a declarat Dan-Cristian Turturică, Preşedinte-Director General al SRTv.
Proiectul face parte dintr-o strategie amplă de dezvoltare şi retehnologizare a Televiziunii Române, care vizează Studiourile Teritoriale şi pe cele de la Bucureşti. Acest demers curpinde şi alocările bugetare aprobate de Consiliul de Administraţie al SRTv pentru modernizarea echipamentelor, un efort financiar menit să aducă tehnica de producţie la standardele actuale.
TVR Cluj este cel mai mare şi mai vechi studio regional al Televiziunii Române şi oferind programe de informare, educaţie şi divertisment 24 din 24 de ore pe zi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.