Muzeul Naţional al Banatului împreună cu Consiliul Judeţean Timiş organizează cea de-a V-a ediţie a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, în perioada 14-16 iulie 2023. În cadrul evenimentului vor fi organizate turniruri, o paradă a costumelor de apocă, concerte de muzică veche, teatru de păpuşi, jonglerii, dar şi marele banchet.
Festivalul Medieval al Castelului Huniade din Timişoara va recrea atmosfera din Evul Mediu.
”Festivalul Medieval al Castelului Huniade, devenit o tradiţie preţioasă pentru Timişoara şi judeţul Timiş, a fost conceput din dorinţa de a celebra şi de a valorifica patrimoniul istoric. Prin acest eveniment, ne propunem să invităm publicul la o călătorie în timp, să retrăim împreună câteva zile din lumea cavalerilor nobili, a domniţelor gratioase şi a meşteşugarilor iscusiţi. Ne străduim să recreăm un univers al onoarei şi al frumosului, unde tradiţiile, muzica, dansul şi gastronomia se combină pentru a crea o experienţă culturală memorabilă. Pentru această ediţie, ne-am asigurat că avem un program de spectacole artistice divers şi atrăgător”, a transmis Muzeul Naţional al Banatului, înr-un comunicat de presă, de miercuri.
Festivalul va debuta vineri, 14 iulie cu ”Călătoria în timp” la care vor participa grupuri specializate în recreerea perioadei Evului Mediu, din Cluj, Mediaş, Oradea, Bucureşti, Sibiu, Timişoara, Iaşi, iar de la ora 19.00 va avea loc parada.
Potrivit organizatorilor, la paradă vor lua parte ”cavaleri în armură, pe armăsari dichisiţi cu podoabe şi ţesături scumpe; războinici nomazi din stepele Răsăritului, arcaşi şi lăncieri destoinici, pe cai mărunţi şi iuţi; mercenari pedeştri, cu halebarde şi tunuri de mână, tocmiţi de Ioan de Hunedoara din întreaga Europă Centrală; trimişi ai Scaunului Papal; războinici aleşi, din diferite perioade ale Evului Mediu, de la varegii secolului al X-lea, până la soldaţii grei timurizi, vitejii maghiari ai Cetăţilor de Margine sau ostaşii otomani”.
Seara, pe scena ce va fi instalată lângă Castelul Huniade din centrul oraşului Timişoara va avea loc un concert de muzică veche şi teatru pirotehnic.
Sâmbătă, în 15 iulie, este programat ”Marele Turnir al Castelului Huniade”.
”Este ziua în care întrecerile şi serbările sunt în centrul atenţiei! Şi avem întreceri pentru toţi, de la cei mai străluciţi cavaleri, la oştenii de rând, rătăcitorii stepelor şi, bineînţeles, pentru norodul timişorean, iubitul public al Festivalului! Şi, aşa cum se cade la un fastuos turnir, cântecele şi voia bună se împletesc cu sunetul armelor, urmând ca întreaga seară să se încheie cu un BAL MASCAT medieval şi poveşti misterioase, din negura timpului”, se mai arată în comunicat.
În timpul zilei sunt programate o prezentare de săbii şi spade istorice originale, concurs de ţinute cu temă medievală, reconstituiri de bătălii, iar seara va fi un fastuos ospăţ în care vor fi răsplătiţi câştigătorii întrecerilor războinice. seara se va încheia cu un spectacol pirotehnic inspirat din Infernul lui Alighieri, creat pentru ediţia din acest an a festivalului, care aduce tot ce are mai bun asocierea dintre veteranii focului din Timişoara, Deep6, şi Braşov, Hypnosis
Pe parcursul zilei, în satul nomad, publicul va putea participa la ateliere de tir cu arcul recurbat, pictura şi caligrafie, jocuri specifice culturii stepelor eurasiatice.
Duminică, în 16 iulie cea de-a treia zi a Festivalului este dedicată lumii confruntărilor militare ale Evului Mediu, din zona Bazinului Carpatic. De la ciocnirile cruciaţilor cu şarjele iuţi ale arcaşilor călare, la cumplitele baraje de artilerie din carele de război ale Evului Mediu Târziu.
Teutonii Transilvaniei şi Vulturii din Ţara Călatei – Cumani şi Cavaleri Teutoni vor face o trecere prin istoria începutului secolului al XIII-lea, iar grupul Eyalet-ul de Timişoara, IgnisVultus şi Asociaţia Losonczy István vor recrea Bătălia pentru Timişoara, partea II : Asediul din 1552.
Festivalul se va încheia cu salutul grupurilor participante.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.