Medicii au recomandat serviciilor de sănătate să se pregătească pentru o nouă eră a screening-ului cancerului, după ce un studiu a descoperit că un simplu test de sânge ar putea identifica mai multe tipuri de cancer la pacienţi înainte ca aceştia să dezvolte simptome clare, scrie The Guardian.
Studiul Pathfinder a arătat teste de sânge la peste 6.600 de adulţi cu vârsta de 50 de ani şi peste şi a depistat zeci de noi cazuri de boală. Multe tipuri de cancer au fost într-un stadiu incipient şi aproape trei sferturi erau forme care nu au fost testate în mod obişnuit.
Este pentru prima dată când rezultatele testului Galleri, prin care este depistat ADN-ul cancerului în sânge, au fost returnate pacienţilor şi medicilor acestora, pentru a ghida investigaţiile şi orice tratament necesar.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Testul Galleri a fost descris drept potenţial "schimbător de joc" de către NHS England, care urmează să comunice anul viitor rezultatele unui studiu major care a implicat 165.000 de oameni. Medicii speră că testul va salva vieţi prin detectarea cancerului suficient de devreme pentru ca intervenţia chirurgicală şi tratamentul să fie mai eficiente, dar tehnologia este încă în dezvoltare.
"Cred că ceea ce este interesant la această nouă paradigmă şi concept este că multe dintre acestea au fost cancere pentru care nu avem nici un screening standard", a spus, duminică, dr. Deb Schrag, cercetător principal al studiului la Memorial Sloan Kettering Cancer Center din New York, la reuniunea Societăţii Europene pentru Oncologie Medicală de la Paris.
În studiul Pathfinder, 6.621 de adulţi cu vârsta de 50 de ani şi peste li s-a oferit testul de sânge Galleri. Pentru 6.529 de voluntari, testul a fost negativ, dar a semnalat un potenţial cancer la 92.
Alte teste au confirmat tumori solide sau cancer de sânge la 35 de persoane. Testul a descoperit două tipuri de cancer la o femeie care avea tumori ale sânului şi endometriului.
Dincolo de identificarea prezenţei bolii, testul prezice unde se află cancerul, permiţând medicilor să urmărească localizarea şi să confirme un cancer. "Semnalul originii cancerului a fost foarte util în direcţionarea tipului de prelucrare”, a spus Schrag. "Când testul de sânge a fost pozitiv, de obicei, a durat mai puţin de trei luni pentru a finaliza analizele".
Testul a identificat 19 tumori în ţesuturi precum sânul, ficatul, plămânul şi colonul, dar a identificat şi cancerele ovariane şi pancreatice, care sunt de obicei detectate într-un stadiu avansat şi au rate de supravieţuire scăzute.
Cazurile rămase au fost cancere de sânge. Din cele 36 de tipuri de cancer detectate în total, 14 au fost în stadiu incipient şi 26 au fost forme ale bolii nedepistate în mod obişnuit.
Analize ulterioare au constatat că testul de sânge a fost negativ pentru 99,1% dintre cei care nu erau cancerigeni, ceea ce înseamnă că doar o mică parte dintre oamenii sănătoşi au primit în mod greşit un rezultat pozitiv. Aproximativ 38% dintre cei care au avut un test pozitiv s-a dovedit a fi cancer.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.