Teatrul Naţional din Timişoara propune şi susţine ca ziua în care a murit actorul şi regizorul Ion Caramitru, 5 septembrie, să fie declarată zi de doliu naţional.
Într-un comunicat remis vineri News.ro, este menţionat: „«Fraţilor! Mulţumită lui Dumnezeu, am ajuns în studiourile Televiziunii. Am reuşit să ajungem aici, în spatele tancurilor...» Acestea au fost primele cuvinte ale libertăţii românilor, şi au fost rostite de Ion Caramitru. De acum înainte, despre Ion Caramitru va mărturisi istoria. Despre marele actor Ion Caramitru va mărturisi memoria milioanelor de spectatori ai spectacolelor şi filmelor în care a jucat de-a lungul a peste 50 de ani de carieră. Despre profesionistul implicat fundamental în destinul teatrului românesc, despre directorul de teatru, despre ministrul Culturii, despre preşedintele asociaţiei profesionale a oamenilor de teatru din România vor mărturisi UNITER, Teatrul Naţional Bucureşti şi întreaga cultură a României moderne”.
Tot vineri, Teatrul Naţional din Timişoara va arbora steagul de doliu.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
La ora 12:30, TNTm invită „publicul de pe toate continentele pe pagina sa de Facebook, pe pagina de Instagram sau pe site-ul www.tntimisoara.com pentru a-l conduce, prin rostirea sa, către spaţiul necuvintelor, pe cel care va rămâne întotdeauna viu şi puternic în memoria noastră, în istoria noastră, Ion Caramitru”, se mai arată în comunicat.
„Teatrul Naţional din Timişoara propune şi susţine ca ziua de 5 septembrie să fie declarată zi de doliu naţional, în numele importanţei istorice a prezenţei lui Ion Caramitru pe scena Culturii şi istoriei democratice a României moderne”.
Ion Caramitru va fi înmormântat vineri, cu onoruri militare, la cimitirul Bellu din Bucureşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...