Teatrul Naţional din Bucureşti sărbătoreşte online Ziua Mondială a Teatrului, pe 27 martie, cu două conferinţe susţinute de Radu Beligan şi Alexandru Tocilescu.
Conferinţa maestrului Radu Beligan, cu titlul „Profesorii mei”, a avut loc în martie 2008, şi cea a regizorului Alexandru Tocilescu, „Despre teatru şi ale lui”, a fost susţinută în 2011.
„Marea izbândă a îndelungatei mele vieţi este că mi-am păstrat până azi starea de elev. Această filosofie de viaţă ar fi benefică şi la scara vieţii sociale. Căci marea bătălie în societatea în care trăim nu se dă între bine şi rău, ci între inteligenţă şi prostie. Iar forţele prostiei sunt demenţiale şi se înghesuie zilnic în sticla televizoarelor. Tristan Bernard obişnuia să spună: ignoranţa face progrese”, spunea Beligan.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În conferinţa din urmă cu 13 ani, el a vorbit în faţa a o mie de colegi şi admiratori despre cariera sa de 70 de ani.
Regretatul regizor Alexandru Tocilescu, cunoscut pentru montări ca „O scrisoare pierdută”, după I.L. Caragiale, „Amanţii însângeraţi”, după Chikamatsu Monzaemon, şi „Eduard al III-lea”, după William Shakespeare, a susţinut o singură conferinţă la TNB.
Cu acea ocazie, el a abordat, în stilul inconfundabil, o temă potrivită evenimentului. „Subiectul conferinţei ar fi o încercare de a limpezi aspecte ale rezistenţei prin cultură în sfera teatrului: cum şi dacă acest lucru a existat'', declara regizorul care a montat în plină cenzură un „Hamlet" în cheie anticomunistă.
Alexandru Tocilescu nu s-a dezis nici cu această ocazie de preocuparea sa constantă pentru investigarea istoriei recente.
Conferinţele vor fi difuzate pe canalul de YouTube al TNB.
Tot sâmbătă, şi tot cu o conferinţă a Teatrului Naţional din Bucureşti se deschide un ciclu de vizionări prezentate publicului italian. Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale”, inaugurează pe 27 martie 2021 proiectul Conferinţele Teatrului Naţional din Bucureşti.
„Matei Vişniec - Teatru şi jurnalism. Influenţe reciproce/ Teatro e giornalismo. Influenze reciproche” este conferinţa aleasă de organizatori pentru a marca această zi a teatrului.
Îi vor urma conferinţe susţinute de coregraful Gigi Căciuleanu, istoricul Ioan Aurel Pop, scriitorul Andrei Pleşu şi ministrul Bogdan Aurescu.
Toate cele cinci conferinţele selectate de Accademia di Romania in Roma pentru această primă serie vor fi disponibile, pe canalul de YouTube şi pagina de Facebook ale Accademia di Romania in Roma, în limba română şi subtitrate în limba italiană.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.