Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus 2016, organizat de Radio România (Centrul Cultural Media), s-a încheiat duminică seară şi a fost vizitat - în cele cinci zile în care s-a desfăşurat - de peste 125.000 de cititori, potrivit organizatorilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Numărul mare al participanţilor (peste 300), al evenimentelor pe care târgul le-a găzduit (peste 850) şi al vizitatorilor - peste 125.000, care egalează recordul înregistrat la ediţia precedentă, reconfirmă statutul evenimentului şi sloganul sub care s-a desfăşurat şi în acest an: ”cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio din România”.

Ediţia 2017 va avea loc în perioada 22 - 26 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo, şi va avea ca invitat de onoare Statele Unite ale Americii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Duminică seară, la Romexpo, au fost decernate mai multe premii printre care: Trofeele Gaudeamus, ai căror câştigători au fost stabiliţi prin votul publicului, ce au fost acordate editurilor Humanitas (locul 1), RAO (locul 2) şi Nemira (locul 3). 

”Cea mai râvnită carte a târgului”, prin votul publicului, a revenit editurii Arthur, pentru seria ”Harry Potter”, de J. K. Rowling.

Trofeele Presei pe secţiunile TV, radio, publicaţii şi online au fost câştigate de: postul România TV,  postul Europa FM, cotidianul Adevărul şi website-ul HotNews.ro. Trofeul pentru secţiunea agenţii de presă nu a fost acordat.

Premiul de Excelenţă, în valoare de 10.000 lei, oferit de către Radio România, a fost decernat editurii Tracus Arte, pentru susţinerea generoasă şi amplă a literaturii române contemporane.

Premiul Educaţia a revenit Academiei de Studii Economice din Bucureşti, în semn de apreciere pentru constanţa şi pentru standardele înalte la care Academia s-a prezentat şi în acest an la Gaudeamus. 

Premiul pentru traducere ”Antoaneta Ralian”, decernat pentru traducători din limba română într-o limbă străină şi dintr-o limbă străină în limba română a fost acordat la această ediţie: Ioanei Ieronim - pentru traducerea volumului ”House of the People - When Big Is Not Beautiful”, apărut la editura Vremea, şi lui Grete Tartler, pentru traducerea volumului ”Poetry and Science - An Anthology of Contemporary Authors from Romania”, apărut la editura Vremea (acordat pentru traducere din română într-o limbă străină). Veronica D. Niculescu a fost recompensată pentru traducerea volumului ”Scrisori către Vera” de Vladimir Nabokov, apărut la editura Polirom (pentru traducerea dintr-o limbă străină în limba română).

Trofeul Miss Lectura pentru ediţia 2016 a Târgului Gaudeamus, care a fost oferit de Casa de Modă Ilinca din Craiova, a fost atribuit Angelei Izvercian. 

Invitatul de onoare al ediţiei a fost China, prima ţară din afara Europei care a participat la târg în această calitate, iar preşedinte de onoare al Târgului a fost profesor universitar doctor Liviu Papadima, prorectorul Universităţii din Bucureşti.

În cadrul târgului a fost organizată finala celei de a XIV-a ediţii a Concursului Naţional de Lectură ”Mircea Nedelciu”, dedicat elevilor de liceu; câştigătorii acestei ediţii au fost: locul I - Florentina Dima,  Colegiul Naţional ”Mihai Viteazul” din Bucureşti; locul II - Cristina Andrei, Colegiul Naţional ”Elena Cuza” din Craiova; locul III - Andi Munteanu, Colegiul Naţional Iaşi. Premiile au fost oferite de Radio România şi au constat în sume de bani destinate achiziţionării de cărţi din târg.

Proiectul ”Cărţile se întorc acasă” s-a bucurat de un real succes şi în acest an. Fondul de carte constituit prin donaţii ale vizitatorilor şi expozanţilor a cuprins circa 2.000 de volume şi va fi preluat de către reprezentanţii bibliotecii publice din localitatea Aninoasa (judeţul Dâmboviţa) şi ai Asociaţiei Art Altfel, pentru derularea unor proiecte umanitare. De la lansarea acestui proiect în 2010, peste 151.000 de volume au ajuns, prin generozitatea expozanţilor şi a vizitatorilor Gaudeamus, în peste 350 de biblioteci aflate în aria de acoperire a posturilor Radio România.

”Invitaţi de nota 10: Olimpicii României” este un proiect care îşi propune să aducă în prim-plan competitivitatea şi excelenţa învăţământului românesc, să atragă atenţia asupra performanţelor şi potenţialului reprezentanţilor săi de top pentru viitorul României. La Gaudeamus 2016, 13 elevi medaliaţi la concursuri internaţionale la diverse discipline, au fost invitaţi speciali ai târgului şi au fost premiaţi de către Radio România şi Automobile Dacia.

Cei care au contribuit  la proiectele Radio România  - ”Cărţile se întorc acasă”, ”Invitaţi de nota 10: Olimpicii României” şi la Atelierul de creaţie din cadrul Salonului de Carte pentru Copii ”Ion Creangă” au fost editurile Corint, Cetatea de Scaun, Curtea Veche, Didactica Publishing House, Erc Press, Flamingo GD, Fundaţia Euromonitor pentru Excelenţă, Meteor Press, Nemira, Niculescu, Paralela 45, Polirom, Prut, Semne, Sigma, Trei, Tritonic şi Vremea.

Ziarul Târgului (4 numere) a fost realizat într-un tiraj zilnic de 7.000 de exemplare, în perioada 16 - 20 noiembrie, de către o echipă redacţională de la publicaţia Caţavencii.

Derulată pe întreg parcursul târgului, Tombola Gaudeamus, pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, a oferit vizitatorilor ediţiei ocazia de a câştiga numeroase premii: trei carduri prepaid, fiecare în valoare de 4.500 lei, 10 eBook-reader oferite de BRD Groupe Société Générale şi trei vouchere foto-carte CEWE, în valoare de câte 135 lei.

Ediţia 2017 a Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de Învăţătură va avea loc în perioada 22 - 26 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo. 

Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus s-a desfăşurat în perioada 16-20 noiembrie la pavilionul Central Romexpo. Peste 850 de evenimente au fost anunţate la această ediţie.

Invitatul de onoare al ediţiei 2016 a fost China, prezentă la târg cu un stand reprezentativ pentru literatura chineză contemporană şi cu un program dens de evenimente, dedicate profesioniştilor de pe piaţa cărţii şi publicului.

Televiziunea Română a fost partener al Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, ininţiat şi organizat de Radio România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.