Covid-19 a circulat în Italia la sfârşitul lui noiembrie 2019, cu trei luni înainte ca primul caz să fie depistat, arată un nou studiu, potrivit The Guardian.
Analiza a fost efectuată pe un test preluat de la un copil de 4 ani, care avea probleme respiratorii şi voma, pe 30 noiembrie 2019. A doua zi a dezvoltat o erupţie şi boala a fost confundată cu rujeola.
Testul, observat câteva luni mai târziu, a arătat că cel mic a suferit de coronavirus, potrivit studiului cercetătorilor de la Univeristatea din Milano şi publicat de Centrul pentru controlul şi prevenţia bolilor
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cercetătorii au analizat teste orofaringiene colectate între septembrie 2019 şi februarie 2020 de la 39 de oameni şi unul pozitiv la Covid-19.
"Această descoperire are o importanţă epidemiologică, deoarece ne extinde cunoştinţele privind calendarul şi cartarea căilor de transmisie SARS-CoV-2", au scris cercetătorii. "Răspândirea pe termen lung, nerecunoscută a SARS-CoV-2 în nordul Italiei ar ajuta la explicarea, cel puţin parţial, a impactului devastator şi a evoluţiei rapide a primului val de Covid-19 în Lombardia".
Un studiu din iunie a arătat de asemenea prezenţa Covid-19 în sistemele de canalizare din Milano şi Torino la începutul lui decembrie 2019. Medicii din Milano au vorbit şi despre o "pneumonie ciudată" la pacienţi în aceeaşi lună.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.