Persoanele al căror sistem imunitar este slăbit vor putea primi a treia doză de vaccin anti-Covid cu scopul de a le proteja contra bolii, a anunţat Agenţia Americană a Medicamentului (FDA).
"Ţara a intrat într-un nou val al pandemiei de Covid-19 şi FDA este conştientă pe deplin de faptul că persoanele cu imunitate scăzută sunt expuse riscului de a contracta o boală gravă", a declarat într-un comunicat Janet Woodcock, director interimar al agenţiei.
Această a treia doză este destinată beneficiarilor de transplant de organe sau celor cu sistem imunitar slăbit, se arată în comunicatul de presă.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Celelalte persoane care au făcut schema completă de vaccin sunt protejate şi nu au nevoie de o doză suplimentară de vaccin anti-Covid", a adăugat Janet Woodcock.
Mai mult de 619.000 de persoane au murit în Statele Unite din cauza Covid-19 iar numărul de cazuri de infectare a crescut în ultimele luni din cauza răspândirii variantei Delta.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.