Sonda Chandrayaan-2 a ratat aselenizarea la polul sud, pierzând contactul cu baza cu foarte puţin timp înainte, iar prim-ministrul indian Narendra Modi le-a spus duminică oamenilor de ştiinţă că, în ciuda eşecului, este mândru şi că vor exista noi oportunităţi.
Modi a lăudat programul ştiinţific pentru că a ajuns atât de aproape de succes, scrie BBC.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Contactul cu Chandrayaan-2 a fost pierdut cu câteva momente înainte ca modulul Vikram să ajungă pe suprafaţa Lunii.
Până în prezent nu este cunoscut motivul şi nici ce s-a întâmplat cu sonda, dar Modi a spus că vor exista alte oportunităţi.
India ar fi fost a patra ţară cu o misiune care ajungea pe Lună.
„Ce e mai bun pentru programul nostru spaţial urmează. India vă este alături”, le-a spus Modi oamenilor de ştiinţă.
Chandrayaan-2 s-a apropiat de Lună până la 2,1 km de suprafaţă înainte ca eroarea să se producă.
Organizaţia de cercetare spaţială din India (Isro) a transmis că a pierdut contactul cu sonda cu câteva secunde înainte de aselenizare.
Prima misiune a Indiei, Chandrayaan-1, din 2008, a făcut prima cea mai detaliată cercetare privind existanţa apei pe suprafaţa lunară.
Chandrayaan-2 a fost plasată pe orbita lunară pe 20 august şi urma să coboare pe suprafaţă sâmbătă, la o lună de la lansare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.