Snapchat a decis să blocheze permanent contul lui Donald Trump citând „interesul siguranţei publice” şi se alătură astfel numeroaselor platforme care au interzis acesul preşedintelui în urma violenţelor din 6 ianuarie de la Capitoliu.
Acţiunea Snapchat vine după ce Twitter, Facebook şi Instagram, YouTube şi Twitch, între altele, au luat măsuri similare, permanente sau temporare.
Săptămâna trecută, Snapchat a decis să suspende pe perioadă nedeterminată contul preşedintelui, iar miercuri a decis ca acesta să fie blocat permanent.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În iunie 2020, Snapchat a luat prima măsură împotriva preşedintelui american - nu a mai promovat postările sale pe platforma Discover, citând retorica ce incită la violenţă şi ură în timpul protestelor faţă de uciderea lui George Floyd în custodia poliţiei din Minneapolis.
De atunci, potrivit Snapchat, Trump a încercat de mai multe ori să încalce regulile comunităţii şi termenii, care, între altele, interzic răspândirea de informaţii false, discursul instigator la ură şi incitarea la violenţă sau elogierea acesteia.
Compania a spus că a eliminat de fiecare dată conţinutul problematic publicat pe Trump şi că a transmis avertismente echipei preşedintelui.
Oficial, contul lui va fi reziliat în ziua inaugurării noului mandat prezidenţial. Democratul Joe Biden urmează să fie învestit în funcţie pe 20 ianuarie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.