Singura copie a primului audiobook lansat vreodată a fost descoperită în Canada şi reprezintă un set format din patru discuri datate 1935, pe care este înregistrată integral nuvela ”Typhoon” (1902) a lui Joseph Conrad, informează The Guardian.
Selectarea cărţilor era un proces controversat în acele vremuri, având în vedere că numeroşi cititori nevăzători se plângeau de cenzură.
Multe tiluri au fost respinse din cauza unor pasaje care descriau violenţe, scene de sex sau erau considerate vulgare, printre acestea numărându-se ”The Prime of Miss Jean Brodie”, de Muriel Sparks.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
The Royal National Institute of Blind People (RNIB), care deţine o biblioteca ce cuprinde 25.000 de titluri, disponibile în format digital, a început să realizeze cărţi în format audio în 1935. Iniţial, ele erau create pentru veterani nevăzători ai Primului Război Mondial şi se crede că ”Typhoon” a fost dus în Canada de un fost membru al forţelor armate.
Înregistrarea a ieşit la iveală în urma cercetărilor întreprinse de Matthew Rubery, profesor de literatură modernă la Universitatea Queen Mary din Londra, pentru cartea sa despre istoria cărţilor vorbite - pe care el le vede ca o formă de artă modernă influentă.
Un colecţionar de discuri din Canada l-a contactat pentru a-l anunţa că a achiziţionat setul ”Typhoon”, însă nu era conştient de semnificaţia pe care o are acesta.
Rubery a declarat că îşi pierduse speranţa în vederea regăsirii acestei înregistrări. ”Este o descoperire colosală pentru oricine interesat de literatură, sunet înregistrat sau moştenire culturală a nevăzătorilor sau miopilor”, a spus el.
”Anul trecut am sărbătorit 80 de ani şi să găsim o parte din colecţia originală de înregistrări este un motiv de sărbătoare”, a afirmat Mark McCree, manager al bibliotecii RNIB.
”The Untold Story of the Talking Book”, cartea lui Matthew Rubery, este publicată luna acesta la Harvard University Press.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.