Seria poliţistă franceză "Crimă în..." propune la DIVA cinci noi mistere, în fiecare miercuri din luna iulie, de la ora 20.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acţiunea din cele cinci premiere au loc în Alpii francezi, Lorena, Toulouse, Normandia şi Bretania.

Primul film din seria „Crimă în...” este programat în 3 iulie şi se numeşte „Crimele din Vercors” („Le pont des oubliés”, 2019). În scenariu, un cioban este găsit ucis în Alpii francezi şi tot satul o bănuieşte pe fosta învăţătoare. Poliţista Marion Guichard (Hélène Seuzaret) face echipă cu un expert în animale sălbatice (Nicolas Gob), pentru a găsi vinovatul. Şi pe măsură ce aceştia descâlcesc iţele problemelor care au dus la acest violent sfârşit, relaţia dintre ei se transformă într-una romantică.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

O săptămână mai târziu (în 10 iulie), va fi difuzat „Crimele din Lorena” („Meurtres en Lorraine”, 2019), în care un indiciu important îl constituie o piesă de şah din cristal. După descoperirea unui cadavru în fortăreaţa din Bitche, Locotenentul Nicolas Muller (Stéphane Bern) e trimis să investigheze ceea ce se dovedeşte a fi un şir de crime. Bonus: o are alături pe tinerica Lola (Lilly-Fleur Pointeaux), despre care descoperă că îi este rudă! Muller e originar din zona Lorena şi nu trece mult până când moştenirea lui familială îi dă târcoale, ameninţătoare.

În 17 iulie, are loc o „Crimă în Toulouse” („Meurtres à Toulouse”, 2020). Ce legătură au o serie de cadavre şi un cântec de Claude Nougaro? Asta trebuie să afle bătrânul Căpitan Simon Keller (Lionnel Astier) şi tânăra absolventă a Academiei de Poliţie Cécile Gimet (Camille Aguilar), în povestea TV amintită, în care dureroasele secrete din copilăria acesteia din urmă vor ieşi la suprafaţă.

Miercurea următoare (24 iulie), „Crima de pe plaja Omaha” („Le mort de la plage”, 2020) este rezolvată de un cuplu atipic: Căpitanul Eloïse Gentil (Claire Borotra) şi bătrânul ei tată - Robert (Michel Jonasz) - cu care aceasta n-a mai vorbit de 20 de ani. Cei doi ajung să investigheze împreună moartea unui fost soldat de 91 ani, care este găsit în uniformă, aparent executat, pentru a da un exemplu. Robert este expert în Al Doilea Război Mondial, deci o ajută pe Eloïse cu informaţii valoroase pentru elucidarea misterului.

Seria poliţistă franceză „Crimă în...” ajunge la final în ultima zi din iulie, odată cu filmul „Crima de la Pointe du Raz” („Meurtre à la Pointe du Raz”, 2021). Cadavrul unei bătrâne este găsit pe o plajă şi chiar dacă se însoară peste doar câteva zile, căpitanul Jérémy Meyer (David Kammenos) insistă să se ocupe de caz. Caz care include ecouri ale unei legende bretone străvechi, despre Ankou, un spirit care transportă sufletele morţilor pe un ţărm îndepărtat. Meyer face echipă cu Marie Leroy (Evelyne Bouix), nou-sosită din Bordeaux, despre care acesta bănuieşte că ascunde un secret îngrozitor. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.