Scriitorului şi cineastului francez Emmanuel Carrère i-a fost decernat premiul spaniol Prinţesa de Asturias pentru Literatură, una dintre cele mai importante recompense în lumea hispanică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Autor al volumelor "L'adversaire", "Un Roman Russe" sau "Yoga", Emmanuel Carrère a fost recompensat de juriu pentru "o operă foarte personală care generează un nou spaţiu de expresie care şterge frontierele dintre realitate şi ficţiune". 

Potrivit juriului prezidat de Santiago Muñoz Machado, directorul Academiei regale spaniole, Emmanuel Carrère creionează un "portret incisiv al societăţii actuale" şi "exercită o influenţă notabilă în literatura epocii noastre". 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Emmanuel Carrère, 63 de ani, este una dintre vedetele literaturii franceze de astăzi, cu numeroase succese în librării, clasându-se în mod regulat în fruntea vânzărilor de romane. 

Scenarist, jurnalist, actor, biograf, romancier, cineast, documentarist, Emmanuel Carrère a primit numeroase distincţii în cariera sa, între care Premiul Renaudot în 2011 pentru "Limonov". El a construit în 40 de ani o operă romanescă ridicată pe exploatarea sinelui, inclusiv când povesteşte viaţa altora, a criminalului Jean-Claude Romand în "L'Adversaire", a scriitorului rus Eduard Limonov în "Limonov".

În iulie, Carrère urmează să deschidă Quinzaine des réalisateurs, o secţiune paralelă a Festivalului de Film de la Cannes, cu filmul său "Le quai de Ouistreham", o adaptare omonimă a poveştii jurnalistei Florence Aubenas, cu actriţa Juliette Binoche.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.