Scriitorul australian Yang Hengjun, care este reţinut în China de peste 20 de luni, a fost acuzat oficial de spionaj, informează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Surse apropiate cazului au declarat că procuratura i-a informat pe Yang şi avocaţii săi că va fi pus sub acuzare la Beijing.

Yang, fost angajat al Ministerului chinez de Externe şi în prezent activist pentru democraţie, a aflat pe 7 octombrie că a fost oficial pus sub acuzare, potrivit avocatului Shang Baojun.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Prim-ministrul scoţian Scott Morrison a spus în trecut că acuzaţiile aduse lui Yang sunt „absolut false”.

În puţinele mesaje transmise de la Beijing familiei şi prietenilor, Yang a spus că nu a mărturisit ceva autorităţilor. Luna trecută, el a negat că ar fi recunoscut că a spionat: „Sunt nevinovat şi voi lupta până la final. Nu voi mărturisi ceva ce nu am făcut”.

Luna aceasta a fost prima dată din decembrie 2019 când Yang a fost văzut de cineva din afara sistemului penal chinez. El s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Consulatului australian.

Yang, care a fost plasat în izolare încă de la începutul anului, a spus că a fost supus de 30 de oameni la mai mult de 300 de interogatorii, unele care au avut loc noaptea timp de mai multe ore. 

I-a fost spus în repetate rânduri că va fi executat, că ţara lui l-a abandonat şi că familia şi prietenii l-au trădat.

Chongyi Feng, profesorul îndrumător de doctorat al lui Yang de la University of Technology Sydney, a declarat pentru The Guardian: „Aceasta este o persecuţie politică tipică pentru exprimarea politică a lui Yang”.

Conform legilor chineze, spionajul poate fi pedepsit cu închisoare de la 3 ani până la execuţie.

Rata de condamnare pentru persoanele acuzate de o infracţiune în China este de 99%, într-un sistem care se bazează aproape în întregime pe „mărturisiri” obţinute după detenţie îndelungată.

Guvernul australian a spus sâmbătă că a fost informat că autorităţile chineze „au decis să îl pună sub acuzare pe cetăţeanul australian Dr. Yang Hengjun pentru acuzaţii ce urmează să fie anunţate”.

„Vom continua să oferim sprijin consular lui şi familiei lui şi un avocat”, a spus un purtător de cuvânt al departamentului de Afaceri Externe şi Comerţ.

Luna trecută, Ministerul chinez de Externe a confirmat că un alt cetăţean australian, prezentatoarea de televiziune Cheng Lei, a fost reţinut la Beijing şi că este anchetat sub suspiciunea de punere în pericol a securităţii naţionale.

Yang s-a născut în provincia Hubei (China). A lucrat în diplomaţie înainte de a se muta la Hong Kong, apoi în Australia şi SUA.

De mai bine de un deceniu, este autor de romane de spionaj, blogger popular, comentator politic şi activist pentru reforme democratice în China.

A devenit cetăţean australian în 2002. A trăit în SUA, unde a fost profesor invitat la Columbia University, înainte de a veni cu familia în Guangzhou în ianuarie 2019. Soţia şi copilul lui au putut intra în China, însă el a fost escortat de autorităţi de la avion în detenţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.