Scriitorul austriac Peter Handke, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură pe 2019, şi poloneza Olga Tokarczuk, laureata pe 2018, au susţinut sâmbătă "o alocuţiune" înaintea decernării premiului. Cei doi laureaţi, precum şi câştigătorii premiilor Nobel pentru Medicină, Chimie, Fizică şi Economie, vor primi recompensele, marţi, din mâinile regelui Suediei, Carl al XVI-lea Gustaf.
Niciun jurnalist nu a fost autorizat să participe la alocuţiunile pronunţate în maiestuoasa sală a Bursei de la primul etaj al Academiei Suedeze, care decernează premiile. Argumentul a fost: "din motive de securitate", a afirmat pentru AFP o sursă apropiată organizatorilor. Intervenţiile au fost retransmise în direct pe site-ul Fundaţiei Nobel.
Peter Handke a evitat polemica privind poziţiile sale pro-sârbe
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Scriitorul Peter Handke şi-a consacrat "lectura" în detrimentul amintirilor despre opera sa. El nu a vrut să facă declaraţii cu privire la poziţia sa pro-sârbă din timpul războaielor din fosta Iugoslavie, evitând orice controversă.
Concentrându-se pe reminiscenţele sale literare şi pe rolul preponderent al poveştilor mamei sale, autorul în vârstă de 77 de ani, foarte emoţionat în timpul lecturii textului său, a ales să nu răspundă criticilor.
Pe 6 decembrie, Handke a spus că iubeşte "literatura, nu opiniile", pentru a încheia definitiv polemica. Aproape că a eclipsat-o pe laureata premiului pe 2018, Olga Tokarczuk, psiholog de formaţie şi angajată politic de stânga, ecologistă şi vegetariană, care este cea de-a 15-a femeie care primeşte prestigioasa recompensă de la înfiinţare, în 1901.
Poloneza a ales să evoce o viziune sumbră asupra lumii "pe moarte", pierdută în mirajele autoficţiunii. Discursul ei, care a avut loc de asemenea cu uşile închise, a deplâns conceptul de sine al fiecăruia, obsedat de autopromovare şi care priveşte lumea "din părţi, separate unele de altele".
Pentru scriitoarea în vârstă de 57 de ani "lumea este pe moarte şi noi suntem incapabili să remarcăm asta", obsedaţi fiind de propria punere în scenă. Ea mai spune că trebuie găsit un nou tip de naraţiune. "Cel mai bine ar fi să povestim onest, într-o manieră care să anime capacitatea cititorului de a uni fragmentele într-un proiect comun", a afirmat ea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.