România este invitat de onoare, alături de celelalte ţări central şi est-europene, la cea de-a 23-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Beijing, care va avea loc între 24 şi 28 august, la Noul Centru Expoziţional din capitala Chinei, unde vor fi prezenţi şi scretari de stat, muzicieni şi reprezentanţi ai Institutului Cultural Român (ICR).
Mesajul cu care România merge la Beijing este ”Booking Romania”, potrivit ICR.
Din delegaţia României, prezentă la Târgul Internaţional de Carte de la Beijing, fac parte Ligia Deca - consilier de stat, Irina Cajal - subsecretar de stat, din partea Ministerului Culturii, Adrian Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei, Cristina Andrei, director al Muzeului Naţional George Enescu, Octavian Dumitru, director al Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Andrei Mihail, muzician, Matei Vişniec, poet şi dramaturg român, Grigore Leşe, interpret de muzică tradiţională românească, şi Cristian Todie, artist vizual. Din partea Institutului Cultural Român vor participa Mihaly Zoltán Nagy, vicepreşedintele ICR, Cristina Liberis, secretar general adjunct al ICR, Bogdan Popescu, directorul Centrului Naţional al Cărţii (CENNAC), şi Silvia Sâmihăian, expert în cadrul CENNAC.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Cărţile româneşti vor fi ulterior oferite, prin intermediul Ambasadei României, Institutului Cultural Român de la Beijing, Catedrei de Limba Română din cadrul Universităţii de Limbi şi Literaturi Străine, Beijing. Biblioteca Naţională a României pune la dispoziţia ICR peste 120 de titluri de carte, pentru o Expoziţie dedicată traducerilor din limbile chineză şi română.
Pentru ediţia 2016 a Târgului de la Beijing, programul de evenimente realizat de Institutul Cultural Român include lansări de carte, dintre care cea a volumului ”Pas cu pas", de Klaus Iohannis, a albumului Enescu ”Muzicianul de geniu în imagini", ”Gramatica Limbii Române Contemporane", autor Dong Xixiao.
Prezentarea de carte românească va fi însoţită de recitaluri ale maestrului Grigore Leşe şi ale violonistului Andrei Mihail, precum şi de spectacolul de teatru ”Angajare de clovn", după Matei Vişniec, la care va fi prezent autorul. Lista evenimentelor este completată de expunerea colecţiei filatelice a lui Alexandru Bartoc, precum şi de alte activităţi conexe: conferinţe, dezbateri, întâlniri cu traducătorii şi editorii chinezi.
Un eveniment special va fi dedicat Zilei Limbii Române, programat în ultima zi a târgului, când acesta este deschis publicului larg, duminică, 28 august 2016, şi va consta în conferinţe, un dialog româno-chinez, un recital poetic din opera lui Mihai Eminescu şi lansarea cărţilor ”Gramatica limbii române contemporane" şi ”Istoria culturii române moderne".
Cu o zi înaintea deschiderii oficiale a târgului, pe 23 august, la Beijing, va avea loc ceremonia de decernare a Premiului Special pentru Carte, cea mai prestigioasă distincţie a Chinei în domeniu. Laureaţii sunt 20 de sinologi şi scriitori de renume din toată lumea, printre care şi directorul Institutului Cultural Român de la Beijing, Constantin Lupeanu.
Târgul Internaţional de Carte de la Beijing a avut loc pentru prima dată în 1986 şi a devenit unul dintre primele patru târguri internaţionale de carte din lume. Evenimentul se desfăşoară în fiecare an la sfârşitul lunii august şi reuneşte editori, organizaţii, scriitori şi vizitatori din 82 de ţări.
România a participat pentru prima dată cu un stand de ţară la Târgul Internaţional de Carte de la Beijing (BIBF) în 2015, cu ocazia inaugurării Institutului Cultural Român din Beijing.
Evenimentul din capitala Chinei este organizat de Administraţia Naţională pentru Presă, Edituri, Film, Radio şi Tv, prin International Expo Center of China Publishing Group Corporatio.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.