Roma a început să abordeze problema şobolanilor din jurul Colosseumului prin organizarea a ceea ce şefa serviciului de colectare a gunoiului din oraş, Sabrina Alfonsi, a numit o „intervenţie specială”, relatează Reuters. Aceasta include amplasarea de capcane şi îndepărtarea gunoaielor.
BBC News relatează că Alfonsi a declarat că şobolanii s-au adunat în apropierea sitului antic, în parte, din cauza gunoaielor lăsate de turişti, a căror cantitate a crescut odată cu valul de căldură.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Videoclipuri arată rozătoarele rătăcind printre gunoaie, sticle de plastic şi resturi de mâncare, în timp ce pe fundal se aud uneori vocile uimite ale turiştilor.
Criticile pentru gestionarea zonei au venit însă şi din partea partidului La Lega: „Trebuie să facem curăţenie în oraş”, a declarat senatorul Claudio Durigon şi coordonatorul regional şi consilier municipal Davide Bordoni. „Roma a fost redusă la o groapă de gunoi în aer liber”, potrivit Ansa.
Se crede că în capitala italiană există aproximativ 7 milioane de şobolani. Măsurile sanitare speciale continuă şi în această săptămână.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.