Cristian Preda prezintă „Robul succesului. Viaţa politică a lui Victor Eftimiu sub şase constituţii”, marţi, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, unde va discuta alături de Marina Constantinescu, Alina Pavelescu şi Radu Paraschivescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Aceasta e o carte despre un scriitor născut ca supus al sultanului Abdul-Hamid II şi care a murit în România lui Nicolae Ceauşescu. I-am reconstituit biografia pornind de la cei peste 75 de ani petrecuţi în ţara noastră, într-o perioadă în care ea a avut parte de şase constituţii, de patru regi şi de o republică - mai întâi populară, apoi socialistă -, într-un secol cu două războaie mondiale şi cu mai multe regimuri autoritare ori totalitare, care au făcut sute de mii de victime. Victor Eftimiu - despre el veţi citi - a fost un om de succes în toate aceste epoci. Ceea ce nu înseamnă că n-a stârnit controverse”, spune Cristian Preda. 

Victor Eftimiu „a debutat, sprijinit de E. Lovinescu, pe acelaşi afiş pe care stătea scris şi numele lui Sadoveanu; a fost acuzat de trădare în Primul Război Mondial; a căpătat cetăţenia română doar ca să poată fi numit director al Teatrului Naţional; a scris un pamflet contra Brătienilor înainte de a deveni membru al PNŢ; s-a luptat ca deputat cu A.C. Cuza şi I. Zelea Codreanu, iar ca gazetar cu Stelian Popescu; a sperat ca toată dreapta naţionalistă să se reunească în jurul lui O. Goga; a fost internat în lagărul de la Târgu Jiu fiind bănuit că e comunist; în 1946 i-a cerut lui Stalin să dezvolte trans­porturile în URSS. A intrat în Academia Română şi, după 9 zile, s-a trezit dat afară. A fost urmărit 15 ani de Securitate, deşi era prieten cu Dej. Acum o jumătate de secol s-a întâlnit cu Enver Hogea, care-l considera cel mai mare scriitor albanez, şi a murit la spitalul Elias, după ce a fost transferat de la Tirana cu un avion special. Azi se vorbeşte despre el foarte rar, deşi a avut nu doar o operă vastă, ci şi o viaţă fabuloasă. Vă invit să-l (re) descoperim împreună pe Victor Eftimiu”, este recomandarea autorului.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Lansarea va fi transmisă şi online & live, pe pagina de Facebook Humanitas şi pe canalul YouTube Humanitas. Înregistrarea video va fi disponibilă ulterior pe canalul YouTube Humanitas, iar cea audio pe canalele Humanitas pentru podcasturi de pe SoundCloud, Spotify, Deezer, Apple şi Google.

Accesul în librărie este liber, pe baza unei rezervări prin Eventbook. Purtarea măştii este recomandată.

Cristian Preda este profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Bucureşti. A publicat mai multe volume despre evoluţia gândirii politice româneşti, istoria liberalismului, sisteme electorale şi politica postcomunistă. A tradus, de asemenea, în română autori precum Benjamin Constant, François Guizot, Alexis de Tocqueville, Raymond Aron sau Pierre Manent. La Editura Humanitas a coordonat colecţia „Polis“, a publicat „Mic dicţionar de gândire politică liberală”, în 2004, şi „De ce aţipesc parlamentarii? Şi alte întrebări pestriţe despre politica românească”, în 2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.