Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) cheamă toate muzeele din ţară la grevă de avertisment în data de 3 iulie, între orele 11.00 - 12.00, ca urmare a celei mai grave crize financiare din ultimele două decenii prin care trec instituţiile de cultură, anunţă organizaţia pe Facebook.
"Muzeele din România, în special cele aflate în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii, alături de celelalte instituţii publice de cultură de sub autoritatea Ministerului, au fost aduse, într-un interval foarte scurt de timp, în cea mai gravă criză financiară din ultimele două decenii. Mai întâi, subvenţia pentru cheltuielile dedicate proiectelor culturale, care se regăsesc în capitolul ”Bunuri şi servicii”, a fost redusă cu 30 - 40% faţă de nivelul din anul 2018, prin ”Legea bugetului de stat” pe anul în curs. Managerii instituţiilor au fost nevoiţi să îşi redimensioneze programele minimale de activităţi pentru anul 2019. Chiar şi în aceste condiţii, s-au încheiat contracte şi s-au definit proiectele culturale pe care instituţiile culturale le oferă publicului în acest an contând pe faptul că, pe lângă veniturile proprii, vor beneficia de subvenţia promisă", se arată în comunicatul RNMR.
Ei precizează că "în ultimele două luni, această subvenţie a fost redusă cu 60 - 70%, ceea ce face ca instituţiile noastre să nu poată achita nici măcar facturile curente pentru utilităţi. S-a renunţat la colaborări, s-au redus proiectele de cercetare, expoziţionale şi educaţionale, dar nu se poate renunţa şi la cheltuielile cu serviciile de pază, la plata facturilor pentru energie electrică şi apă".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Muzeografii spun că explicaţiile ministrului Valer Daniel Breaz s-au dovedit a fi inconsistente.
"Muzeele nu pot aştepta o iluziorie rectificare pozitivă, peste două luni, în situaţia în care nu pot plăti nici măcar facturile restante acumulate din luna aprilie, până azi. Practic, instituţiile noastre au fost aduse în incapacitate de plată. Faptul că avem acoperite cheltuielile cu salariile până aproape de sfârşitul anului nu poate fi o situaţie mulţumitoare pentru noi. Muzeele au capacitatea de a furniza publicului servicii culturale de calitate înaltă şi în condiţii optime, aducând şi venituri, dar numai dacă beneficiază de o subvenţie decentă pentru acoperirea cheltuielilor pe care le pretind proiectele noastre", spun ei.
RNMR explică şi faptul că "în situaţia în care, de mulţi ani de zile, muzeele nu beneficiază de bani pentru investiţii, pentru îmbogăţirea patrimoniului cultural, tăierea cheltuielilor pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare reprezintă lovitura de graţie adusă instituţiilor noastre. Fondurile europene şi cele ale Spaţiului Economic European, proiectele europene pe care Ministerul ne îndeamnă să le elaborăm, nu au cum să reprezinte soluţii pentru supravieţuire. O investiţie în restaurarea unei clădiri este foarte necesară, dar devine inutilă dacă, ulterior, acolo nu au loc evenimente culturale dedicate publicului larg".
Astfel, "situaţia din instituţiile publice de cultură aflate sub autoritatea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale a devenit intolerabilă. Având în vedere că dialogul iniţiat cu dl. ministru Valer Daniel Breaz a eşuat, facem un apel la conducerea Guvernului, la doamna prim-ministru Viorica Dăncilă, să intervină, de urgenţă, pentru ca Ministerul Finanţelor Publice să asigure subvenţia necesară funcţionării optime a instituţiilor noastre".
Reprezentanţii muzeografilor avertizează: "Este începutul unui protest prin care sperăm să dovedim că în România cultura contează pentru societate. Vom înainta ulterior o scrisoare deschisă domnului ministru al Culturii cu revendicările sectorului muzeal. În cazul nerezolvării acestora, vom demara în premieră pentru România procedurile pentru greva generală a sectorului muzeal".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...