Publicaţia The New York Times a câştigat trei Premii Pulitzer pe 2022 şi a fost desemnată finalistă la alte cinci categorii, în timp ce rivalul The Washington Post a primit premiul pentru „public service”, iar Reuters a revendicat premiul pentru fotografie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Jurnaliştii din Ucraina au fost de asemenea premiaţi, consiliul Pulitzer aducând un omagiu celor 12 jurnalişti care au fost ucişi în timp ce relatau din zonele de război anul acesta. 

Premiile anuale Pulitzer sunt cele mai prestigioase recompense în jurnalismul american, unul dintre cele mai importante premii fiind categoria „serviciu public”. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Anul acesta, acest premiu a mers la The Washington Post pentru un reportaj despre asediul de la Capitoliul din Washington al susţinătorilor fostului preşedinte Donald Trump. 

The Washington Post a câştigat „pentru relatarea convingătoare şi prezentarea reală a atacului asupra Washingtonului din 6 ianuarie 2021, oferind publicului, cu minuţiozitate înţelegerea uneia dintre cele mai întunecate zile ale naţiunii”, a anunţat administratorul premiilor Pulitzer Marjorie Miller.

Pentru evenimentele de atunci a fost câştigat şi un premiu Pulitzer pentru fotografie, care a revenit unei echipe de la Getty Images.

La categoria „fotografie tematică”, o echipă a agenţiei Reuters, inclusiv regretatul Danish Siddiqui, care a fost ucis în iulie în timp ce relata din războiul din Afganistan, a câştigat premiul Pulitzer pentru imagini din timpul exploziei de cazuri de Covid-19 în India. Pe lângă Siddiqui, fotografii Reuters onoraţi la aceste premii au fost Adnan Abidi, Sanna Irshad Mattoo şi Amit Dave. 

Această distincţie a fost a zecea pentru Reuters şi al şaptelea în ultimii cinci ani. 

Cu încă trei premii Pulitzer anul acesta, The New York Times a câştigat 135 de când aceste distincţii au fost prezentate pentru prima dată în 1917.

Pe lângă câştigarea premiului internaţional pentru „reportaj”, publicaţia The Times a mai fost desemnată finalistă la această categorie de încă două ori: pentru căderea Afganistanului şi asasinarea preşedintelui Haiti.

Alte publicaţii recompensate cu premii au fost: Miami Herald, Tampa Bay Times, Chicago Tribune, Los Angeles Times. 

În plus, jurnalista The New York Times Andrea Elliott a câştigat un premiu Pulitzer la categoria generală „non-ficţiune” pentru cartea sa „Invisible Child: Poverty, Survival and Hope in an American City”, care a început cu o serie din 2013 publicată de ziar.

Romancierul Joshua Cohen a câştigat premiul Pulitzer pentru „ficţiune” cu „The Netanyahus: An Account of a Minor and Ultimately Even Negligible Episode in the History of a Very Famous Family”.

La categoria „dramă”, James Ijames a câştigat pentru „Fat Ham”, o comedie care a adunat recenzii excelente în timpul montării sale la Teatrul Wilma din oraşul natal al dramaturgului, Philadelphia. 

Două premii au fost acordate istoricilor, care au lucrat în acelaşi departament al New York University: Ada Ferrer a scris „Cuba: An American History” şi Nicole Eustace este autoarea „Covered With Night: A Story of Murder and Indigenous Justice in Early America”. 

Diane Seuss a câştigat Pulitzer-ul pentru „poezie” cu „frank: sonnets”. 

La categoria „biografie”, regretatul artist Winfred Rembert a fost distins cu Pulitzer alături de colaboratorul său Erin I. Kelly pentru „Chasing Me To My Grave: An Artist's Memoir Of The Jim Crow South”.

Artistul indigen Raven Chacon a câştigat premiul la categoria „muzică” pentru compoziţia „Voiceless Mass”. 

Premiile, acordate din 1917, au fost stabilite prin testamentul editorului Joseph Pulitzer, care a murit în 1911 şi a lăsat moştenire sume pentru a ajuta la înfiinţarea unei şcoli de jurnalism la Universitatea Columbia şi la stabilirea premiilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.