Prima carte pentru copii a lui Éric-Emmanuel Schmitt, „Pisoiul care se temea de orice”, va fi lansată sâmbătă, de la ora 12.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, iar la eveniment vor vorbi Marina Constantinescu, Radu Paraschivescu şi Lidia Bodea.
Publicată de curând la Humanitas Junior, cartea, care face parte din seria „Poveştile bufniţei”, a fost bestseller la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2022 şi şi-a făcut deja numeroşi fani printre copii.
La mijloc de drum între literatură şi filozofie, minunatele cărţi din seria Poveştile bufniţei sunt grăunţe de înţelepciune atent distilate de Éric-Emmanuel Schmitt pentru a le explica celor mici concepte-cheie precum curajul, libertatea, respectul şi pentru a-i ajuta să crească frumos.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Pisoiul care se temea de orice” este nimeni altul decât Fortunio, un motănel negru cu pete albe, care, spre deosebire de fratele său, Charly, nu îndrăzneşte nici să sară de pe acoperiş, nici să facă echilibristică pe sârma de rufe. Îi este frică şi de umbra lui. Dar bufniţa Minerva, cea mai înţeleaptă dintre vieţuitoarele pădurii, îi pune câteva întrebări care îl vor face să gândească cu mintea lui, să capete încredere în sine şi să-şi înfrunte temerile. Pentru că doar cei care îşi înfruntă temerile sunt cu adevărat curajoşi!
„Nimeni nu se naşte curajos", le spune Éric-Emmanuel Schmitt copiilor. „În viaţă dăm dovadă de curaj atunci când suntem faţă în faţă cu primejdia. Să ai curaj nu înseamnă să‑ţi ignori frica, ci să ţi-o învingi. Prin urmare, curajul are nevoie de două lucruri ca să se manifeste: frica şi depăşirea ei. Pentru filozoful grec Aristotel, curajul este o virtute morală, mijlocul drumului între două defecte, laşitatea şi nesăbuinţa. În faţa pericolului, eşti laş când nu acţionezi şi îţi găseşti scuze; eşti nesăbuit când ignori cu bună ştiinţă riscurile şi greutăţile. Platon spune că curajul este «tăria ce are cugetare», o decizie luată de raţiune pe care raţiunea o întăreşte în ciuda greutăţilor, a obstacolelor, a oboselii. Confucius, înţeleptul chinez, adaugă un aspect important: «Să înţelegi ceea ce este drept şi să nu acţionezi în consecinţă arată lipsa de curaj».Curajul este o virtute dacă este pus în slujba dreptăţii. Să mori pentru o cauză lipsită de însemnătate este inutil şi prostesc", spune autorul francez în finalul cărţii.
Autor francez tradus în peste patruzeci de limbi, recompensat cu peste douăzeci de premii şi distincţii literare, vândut în milioane de exemplare, Éric-Emmanuel Schmitt este cunoscut publicului din România datorită minunatelor romane publicate în ultimii 16 ani la Humanitas Fiction.
Evenimentul va fi transmis şi online & live, pe pagina de Facebook Humanitas.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.