Forme hibride ale artei şi artişti valoroşi din varii domenii vor fi premiaţi, în cadrul galei Premiilor Ficţiunea, pentru detalii, pentru noutăţi şi realizări excepţionale, pe 30 iunie, în grădina/mansarda Casei Filipescu-Cesianu.
Asociaţia Creatorilor de Ficţiune (ACF) & revista Ficţiunea OPTm promovează forme hibride ale artei, considerând că limbajele creatorilor se află în armonie, iar graniţele tradiţionale au intrat de multă vreme într-un proces de dizolvare.
Fiecare premiu este acordat de un singur membru al juriului, prin puterea argumentului public.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
ACF & revista Ficţiunea OPTm vor acorda anul acesta şase premii, respectiv, pentru stil, operă-manifest, fictiune psihologică, personaj, final şi fictiune de popularitate. De asemenea, există un premiu special, al revistei Ficţiunea OPTm.
Propunerile pentru premii vin de la toate filialele ACF şi de la colaboratorii revistei. Numărul de propuneri hotărăşte nominalizările. Juriul este format din şase persoane, la fiecare categorie hotărând un singur om.
În cadrul galei de premiere vor fi sărbătoriţi şi autorii celor mai bune povestiri publicate în revistă de-a lungul anului 2022.
Nominalizările
Stil artistic rafinat şi ingenios
- Adi G. Secară: „Horodok” (poeme). Eikon, 2022
- Răzvan Mazilu - „Opera de trei parale”, Teatrul Excelsior
- Nicolae Vicol pentru rolul Dr. Wangel din „Femeia mării” de Henrik Ibsen, regia Andriy Zholdak, TN „Marin Sorescu”, Craiova.
- Ştefan Câlţia - expoziţia „Obiectele restaurării”, Iaşi, 2022
Creaţie hibridă - cu valoare de manifest
- Eugen Jebeleanu - „Pescăruşul” (Cehov), TNB
- Ioana Miron & Răzvan Ţupa - „Poetic. Relatia grafica - Performan(ce) grafic in versuri”, CPL, 2022
- Dan Mircea Cipariu, „Meta Vers”, Vellant, 2022
- Felix Aftene - Expoziţia de artă plastică „Retrospectiva”, 2022
Ficţiune psihologică, cu impact social
- Alexandra Badea - „Exil” (text şi regie), TNB
- Alina Grigore - „Crai nou” (film), scenariu şi regie.
- Petronela Buda - pentru rolul din spectacolul „Uşa e deschisă” (Andrei Velea), regia Vlad Ajder, producător Teatrul Dramatic Galaţi.
- Bogdan Munteanu, „Stai jos sau cazi”, Editura Nemira, 2022
Cel mai bun personaj
- Mircea Cărtărescu - pentru personajul Theodoros din romanul omonim, Humanitas, 2022
- Andrei Ungureanu - pentru Moussa, din „Naşterea eroului”, Litera, BPC, 2022
- Ioana Chiţu - pentru personajul Irina din „Crai Nou” (r. Alina Grigore)
- Bogdan Alexandru Stănescu - pentru personajul Ralu din romanul „Abraxas”, Polirom 2022
Cel mai bun final de operă
- Paul Neogescu - pentru regia filmului „Oameni de treabă”
- Alexandru Lamba - „Şapte virtuţi deşarte şi o păcătoasă moarte” (roman), Litera, BPC, 2022
- Dora Pavel - „Crush” (roman), Polirom, 2022
- Cătălin Ceauşoglu - „Şapte poveşti care nu se termină bine pentru toată lumea” (proză scurtă), Nemira 2022
Ficţiune de popularitate
- Dana Ştefănescu - fotografie urbană
- Iulia Şchiopu - „Tea - portret de păpuşă” (ulei)
- Florin Spătaru - „Greier de topaz”, Litera, BPC, 2022
- Gabriela Boangiu - seria Zodiacului (text şi desen), expoziţia „Călătorind prin lume cu zodiacul la rever”, Craiova, 2022.
Premiul special al revistei Ficţiunea OPTm
Cele mai bune 10 povestiri publicate în Ficţiunea/2022
1. Rodica Bretin - „A opta moarte”, 131 / 43 (serie nouă) / 26 septembrie, 2022
2. Cristi Nedelcu - „Semnul”, nr. 126 / 38 (serie nouă) / 15 august, 2022
3. Ionuţ Chiva - „Toamnă de august”, 124 / 36 (serie nouă) / 1 august, 2022
4. Dana Dumitru - „Vilomah”, nr. 126 / 38 (serie nouă) / 15 august, 2022
5. Roxana Dumitrache - „Gropiţa”, nr. 123 / 35 (serie nouă) / 25 iulie, 2022
6. Allex Truşcă - „Nu mai clipi”, nr. 107 / 19 (serie nouă) / 14 martie, 2022
7. Andrei Ungureanu - „Chindie”, nr. 105 / 17 (serie nouă) / 28 februarie, 2022
8. Andrei Simuţ - „Lagărul digital”, nr. 104 / 16 (serie nouă) / 21 februarie, 2022
9. Roxana Ruscior - „Marin Constantin”, nr. 101 / 31 ianuarie, 2022
10. Alexandru Lamba - „Pe muchie de lamă de ras”, 100 / 13 (serie nouă) / 24 ianuarie, 2022
Juriul este format din: Liviu G. Stan (scriitor), Adriana Irimescu (actriţă), Ligia Pârvulescu (scriitoare), Cristina Bogdan (conf. univ. dr, antropolog), Ciprian Handru (drd, Litere), Ileana Marin (prof. univ dr.)
Gala premiilor va avea loc pe 30 iunie, la ora 19.00, în grădina/mansarda Casei Filipescu-Cesianu, Calea Victoriei 151. Directorul galei: Andrei Novac.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.