Premiera spectacolului de balet "Spărgătorul de nuci", de Piotr Ilici Ceaikovski, în regia şi coregrafia lui Oleg Danovski, este programată la Opera Naţională Bucureşti sâmbătă, 10 noiembrie, duminică, 11 noiembrie şi miercuri, 14 noiembrie, începând cu ora 18.30.
Coregrafia este semnată de Oleg Danovski, adaptarea regizorală şi coregrafică poartă semnătura lui Oleg Danovski Jr., scenografia a fost realizată de Andreea Koch. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.
"Spărgătorul de nuci prezintă o poveste între realitate şi visul Clarei în noaptea de Crăciun, un balet plin de magie, culoare, fascinaţie, dinamism şi, totodată, cel mai aşteptat spectacol de balet din preajma sărbătorilor de iarnă. Mă bucur foarte mult că în an centenar am reuşit să colaborez cu Opera Naţională Bucureşti, oferind din tot sufletul acest minunat spectacol, care, din păcate, lipsea din repertoriu de mai mulţi ani. Am descoperit aici balerini şi maeştri talentaţi, profesionişti şi dedicaţi, aşa cum este necesar să avem pe prima scenă a ţării. Timpul a fost scurt, dar am reuşit împreună în doar două luni să realizăm un spectacol pe care cu siguranţă publicul îl aşteaptă cu nerăbdare şi entuziasm.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Ceaikovski a început lucrul asupra creaţiei sale "Spărgătorul de nuci" în luna ianuarie a anului 1892, iar în martie lucrarea a fost terminată.
Celebrul balet "Spărgătorul de nuci" a cucerit publicul spectator de toate vârstele chiar de la premiera mondială de pe scena Teatrului Imperial Mariinski, Sankt Petersburg, ce a avut loc pe 6 decembrie 1892. Piotr Ilici Ceaikovski a devenit astfel compozitorul care a bucurat inimile copiilor de pretutindeni în prag de sărbătoare, oferindu-le cel mai frumos cadou: o poveste de basm cu o tradiţie lirică ce continuă să anunţe şi astăzi sărbătorile de iarnă, cu exaltare şi pe partituri fermecătoare.
Datorită succesului de care s-a bucurat, celebrul balet a fost transpus de-a lungul anilor cu succes în filme artistice, desene animate sau balet pe gheaţă, partitura compozitorului rus având la bază basmul omonim semnat de Alexandre Dumas.
Biletele se găsesc pe tickets.operanb.ro şi la casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti (program luni - duminică între orele 10.00 - 13.00 şi 14.00 - 19.00).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.