Petre Constantin, cunoscut ca "Dr. Barbi", autorul versurilor "Imnului Golanilor", fost ambasador al României în perioada 1999-2001, doctor în Economie, cercetător la Institutul de Economie Mondială, profesor asociat la ASE, pictor, a murit la vârsta de 76 de ani. Fostul preşedinte Emil Constantinescu i-a adus un omagiu la ceremonia funerară: "Pentru mine a fost o şansă să-l cunosc în toate aceste ipostaze".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Cel care ne-a părăsit după o lungă şi grea suferinţă a fost, înainte de toate, un om cumsecade, care a devenit prin implicarea în societate o persoană responsabilă, prin excelenţa sa academică în ştiinţele economice şi în diplomaţia statului o personalitate respectată şi prin rolul său într-o perioadă definitorie a istoriei recente un personaj istoric al devenirii democratice a României. Pentru mine a fost o şansă să-l cunosc în toate aceste ipostaze. Ca om cumsecade, bunătatea i se citea pe faţă, dând o frumuseţe aparte trăsăturilor marcate în ultimul autoportret de o uşoară tristeţe", a spus Emil Constantinescu.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Pentru a împărtăşi celorlalţi talentul cu care l-a înzestrat Dumnezeu, a folosit cuvintele prin care şi-a conturat cariera ştiinţifică şi didactică universitară, poezia şi demersul jurnalistic. Cu ajutorul culorilor ne-a lăsat tablourile sale şi cu
ajutorul sunetelor ne-a transmis farmecul muzicii. Darul înţelegerii celuilalt l-a ajutat, ca ambasador, să îmbine diplomaţia clasică cu diplomaţia culturală în folosul ţării sale, într-o zonă marcată de conflicte naţionale şi religioase. Curajul l-a mânat, în 21 decembrie 1989, la Baricada din Piaţa Universităţii, în faţa tancurilor şi a gloanţelor, să lupte împotriva dictaturii comuniste. Acelaşi curaj l-a condus în Balconul Facultăţii de Geologie, să-i însufleţească pe cei care manifestau pentru democraţie în Piaţa Universităţii în aprilie - iunie 1990. Răspunsul pe care l-a dat provocărilor lumii în care i-a fost dat să trăiască a fost: frumuseţea în locul urâtului, armonia în locul disonanţei, prietenia în locul duşmăniei sau nepăsării. Dăruit cu inteligenţă, sensibilitate şi har, a ales în locul orgoliului - smerenia şi în locul aroganţei omului - credinţa în Dumnezeu", a mai spus fostul preşedinte al României.

El a subliniat că "este datoria noastră să mărturisim „faptele cele bune” pentru a reclădi speranţa unei renaşteri spirituale şi morale a neamului românesc. Să amintim celor care nu se născuseră în acele timpuri că dacă oameni ca Dr. Barbi şi cei care au fost atunci cu el au putut pune idealurile libertăţii, adevărului şi dreptăţii mai presus decât libertatea şi viaţa lor, se vor mai putea naşte astfel de oameni care să facă lumea mai bună şi mai frumoasă".

În anul 2000, preşedintele Emil Constantinescu l-a decorat cu Ordinul Naţional „Serviciu Credincios” în grad de ofiţer.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.