Sute de oameni din mai multe zone ale ţării, dar şi din străinătate, au participat, în acest sfârşit de săptămână, la Fărăşeşti, în judeţul Timiş, la cea de-a patra ediţie Color the Village, evenimentul care îşi propune, an de an, să renoveze 30 de faţade dintr-un sat din Banat. Organizatorii estimează că la eveniment s-au implicat peste 400 de voluntari unici, la care se adaugă numeroşi localnici, cumulând în total peste 8.000 de ore de muncă.
Potrivit unui comunicat de presă, de luni, al Asociaţiei Acasă în Banat, în decursul celor 3 zile de eveniment au fost refăcute 30 de faţade, câteva dintre ele fiind ale clădirilor importante pentru comunitate, cu funcţiuni publice.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şcoala a fost zugrăvită de o echipă de voluntari formată din angajaţi ai Consiliului Judeţean Timiş, iar o echipă de voluntari ai Prefecturii Timiş a lucrat la o casă amplasată în zona centrală a satului.
Grădiniţa a fost, de asemenea, zugrăvită, iar o echipă de tineri voluntari de la Liceul de Arte din Timişoara a realizat pe aceasta o pictură murală. Toate clădirile din centrul satului sunt acum renovate.
În cadrul proiectului a fost inclusă şi moara de apă din localitate, singura de acest fel care se mai păstrează în judeţul Timiş, aflată în stare avansată de degradare. O echipă de voluntari a lucrat trei zile pentru a o repune în valoare, decolmatând roata verticală şi amenajând-o ca pe un mic muzeu.
Comunitatea baptistă din localitate s-a mobilizat şi a zugrăvit complet biserica baptistă nouă, de mari dimensiuni, iar voluntarii au format o echipă pentru a salva biserica baptistă veche de la 1936.
”Fărăşeştiul este un sat extraordinar, şi am dorit să arătăm tuturor adevăratul său potenţial, prin a-i pune în valoare casele şi porţile frumos decorate, amplasarea într-un cadru natural atrăgător, bucatele tradiţionale, astfel încât să creăm bazele unui turism sustenabil pentru comunitatea locală”, a declarat Radu Trifan, preşedintele Asociaţiei Acasă în Banat.
Pe tot parcursul evenimentului, voluntarii au avut parte şi de mese gătite tradiţional, cu sprijinul Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Timiş. De asemenea, la finalul evenimentului, cu ajutorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului şi a Facultăţii de Horticultură şi Silvicultură, voluntarii au amplasat flori de sezon la casele renovate.
Proiectul Color the Village al Asociaţiei Acasă în Banat este unic în ţară şi îşi propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă.
Anul acesta a avut loc a patra ediţie Color the Village/Colorează Satul, iar anul viitor va fi aleasă altă localitate din Banat. Ediţiile precedente au avut loc la Ilidia (2021), Racoviţa (2020) şi Eftimie Murgu (2019).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.