„Horror Vacui”, cel mai lung eveniment teatral din lume, s-a încheiat săptămâna trecută la Bucureşti. După şapte zile de maraton non-stop, această reprezentaţie de tip teatru duraţional a reunit peste 500 de actori, scriitori şi jurnalişti care au interpretat tot atâtea texte despre abandon şi opusul abandonului. Scopul proiectului este de a aduce în atenţia publică una dintre cele mai importante teme ale societăţii actuale, abandonul, în formele sale diverse, dar mai ales dimensiunea colosală a abandonului copiilor în România, în ultimii 50 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Peste 2.000 de spectatori au asistat la evenimentul desfăşurat la Galeria Galateca doar în primele zile, iar transmisiunea online a strâns în total aproximativ 20.000 de vizualizări, ceea ce evidenţiază interesul publicului pentru această formă de artă angajată social. În total, evenimentul a avut o durată de 168 de ore de performance non-stop, iar organizatorii au contactat oficial Guinness World Records pentru a omologa acest proiect ca fiind cel mai lung eveniment teatral din lume. Acesta va depăşi recordul anterior deţinut de Lamb's Players Theatre din SUA, care în 2014 a avut cel mai lung performance duraţional la acel moment: 76 ore, 18 minute şi 25 de secunde.

"Horror Vacui" face parte dintr-o iniţiativă mai largă, fiind primul proiect organizat de Asociaţia A.R.T. Fusion sub umbrela Papercuts - un demers care urmăreşte să încurajeze schimbarea socială prin promovarea rezilienţei culturale şi civice.

Bazat pe sute de mărturii despre abandonul copiilor din România, mai bine de jumătate dintre ele colectate de Muzeul Abandonului în ultimii patru ani, Horror Vacui a adus în prim-plan o traumă colectivă ignorată de societate. Performance-ul a transpus artistic fragmente de vieţi reale, documente istorice şi mărturii ale supravieţuitorilor sistemului de protecţie a copilului, transformând scena într-un spaţiu al adevărului şi al confruntării cu trecutul.

„Acest proiect nu este doar un experiment artistic, ci o formă de activism cultural care ne forţează să ne confruntăm cu un trecut dureros. Horror Vacui este o invitaţie la reflecţie, o punte între artă şi justiţie socială”, a declarat Oana Drăgulinescu, fondator Muzeul Abandonului.

La eveniment, spectatorii au avut posibilitatea de a lăsa gânduri, impresii şi opinii, dar şi scrisori adresate autorităţilor pe diverse teme civice.

FOTO: Mihai Smeu, Isabela Maria Ştefan & Edward Epure
FOTO: Mihai Smeu, Isabela Maria Ştefan & Edward Epure

Ca parte din acest demers, în cadrul evenimentului a fost lansat MANIFESTUL „Copiii uitaţi ai României: un apel pentru adevăr şi reparaţie”, care solicită investigarea abuzurilor asupra copiilor abandonaţi în perioada 1966 - 1997. Lansarea manifestului marchează punctul culminant al proiectului, reunind organizaţii care au contribuit la documentarea şi umanizarea sistemului de protecţie a copilului, printre care Muzeul Abandonului, Centrul de Resurse Juridice (CRJ), Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Hope and Homes for Children România. Iniţiativa a atras şi sprijin internaţional prin parteneriatul cu Justice Initiative, o mişcare pan-europeană dedicată stopării, recunoaşterii şi prevenirii abuzurilor asupra copiilor din Europa.

Prin acest manifest, iniţiatorii solicită autorităţilor române formarea unei comisii de cercetare a abuzurilor asupra copiilor instituţionalizaţi, urmând modelul comisiei a cărei analiză a dus la condamnarea crimelor comunismului în România, în anul 2006. Oricine poate intra şi semna petiţia care solicită înfiinţarea acestei comisii,  accesând linkul: https://campaniamea.declic.ro/p/papercuts  

Alexandru Ivănoiu, dramaturg şi iniţiator al proiectului Horror Vacui, a adăugat: „Horror Vacui nu a fost doar un eveniment artistic, ci un act de justiţie simbolică. Prin artă, putem rescrie istoria, putem da glas celor care nu au fost ascultaţi niciodată şi putem contribui la un viitor în care astfel de traume nu se vor mai repeta. Faptul că atâţia oameni au fost prezenţi fizic şi online arată că suntem pregătiţi să vorbim despre acest subiect şi să cerem adevărul.”
Se estimează că în perioada 1966 - 1997, aproximativ o jumătate de milion de copii au fost abandonaţi în instituţii de stat. Investigaţiile IICCMER au relevat că, între 1967 şi 1990, aproximativ 15.000 de copii au murit în cămine-spital din cauze prevenibile, precum malnutriţia sau pneumonia. Rata mortalităţii în aceste centre atingea uneori 80%, ceea ce echivalează cu o condamnare la moarte sistematică prin neglijenţă.

Papercuts este o iniţiativă bilaterală finanţată prin Granturile SEE şi Norvegiene - Fondul Naţional Bilateral în cadrul Programului RO-CULTURA. Valoarea totală a proiectului este de 562.842 lei (113.102,24 euro) şi are o durată de implementare de patru luni, în perioada octombrie 2024 - februarie 2025.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.