Balerina Francesca Velicu a fost recompensată pentru rolul din „Le Sacre Du Printemps” cu premiul categoriei „Outstanding Achievement in Dance” a premiilor Olivier, gală care a avut loc duminică seară şi unde musicalul „Hamilton” al lui Lin-Manuel Miranda a fost marele câştigător.
„Le Sacre Du Printemps” este un spectacol realizat de Pina Bausch, producţie a English National Ballet.
„Una dintre cele mai frumoase seri pe care le-am avut”, a scris Velicu pe contul de Instagram, unde a publicat şi două imagini de după gala premiilor Society of London Theatre.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
La evenimentul de la Royal Albert Hall, balerinul Sergei Polunin i-a înmânat româncei în vârstă de 19 ani trofeul pentru rezultate excepţionale în arta dansului.
Musicalul „Hamilton” a câştigat şapte trofee, iar premii importante au primit şi „The Ferryman”, „Angels in America” şi „Follies”, iar Bryan Cranston, Sam Mendes, Shirley Henderson şi Laura Donnelly s-au numărat printre câştigători.
Gala a fost găzduită de Catherine Tate. „Hamilton” primise un număr record de nominalizări la premiile Olivier - 13 -, mai mult decât oricare alt spectacol din ultimii 42 de ani. Dintre acestea, el a primit trofeele categoriilor „New musical”, „Outstanding achievement in music” (pentru compozitorii Lin-Manuel Miranda şi orchestratorul Alex Lacamoire), „Lead actor in a musical” (Giles Terera) şi „Supporting actor” (Michael Jibson).
Cel mai bun regizor a fost desemnat Sam Mendes pentru „The Ferryman”, la Gielgud Theatre şi Jerwood Theatre Downstairs - Royal Court Theatre.
Musicalul lui Bob Dylan „Girl From the North Country” a primit premii la categoriile „cea mai bună actriţă în rol principal” şi „cea mai bună actriţă în rol secundar”” (Shirley Henderson şi Sheila Atim).
Bryan Cranston a fost desemnat „cel mai bun actor” pentru rolul din spectacolul de teatru „Network” (National Theatre).
Premiile Olivier, înfiinţate în anul 1976 şi denumite astfel începând cu 1984, în semn de omagiu adus actorului Laurence Olivier, sunt decernate de Society of London Theatre şi recompensează excelenţa din producţiile teatrale din Marea Britanie. Aceste premii sunt considerate echivalentul britanic al Tony Awards, decernate în Statele Unite pentru producţiile de pe Broadway. Evenimentul celebrează de asemenea opera şi dansul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.