Oamenii de ştiinţă de la trei universităţi au dezvăluit joi cea mai detaliată simulare a unei găuri negre făcută până acum, rezolvând misterul de peste patru decenii privind modul în care acest tip de regiuni cu forţă gravitaţională consumă materie, scrie AFP.
Astrofizicienii se află acum la câţiva paşi de a înţelege cum se formează şi dezvoltă găurile negre.
O gaură neagră ia naştere când o stea mare se stinge. Departe de a fi o „gaură”, ele sunt regiuni dense cu o forţă gravitaţională atât de puternică încât nimic, nici măcar lumina, nu le străbate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ele formează un disc de acumulare sau de acreţie, care poate fi observat ca o aură înceţoşată.
O echipă de astrofizicieni de la universităţile Northwestern, Oxford şi Amsterdam a folosit unităţi grafice de procesare pentru a compacta seturi de informaţii şi simula cum interacţionează găurile negre cu discurile de acreţie.
Alexander Tchekhovskoy, profesor asistent de fizică şi astronomie la Weinberg College of Arts and Sciences de la Northwestern, a asemuit acumularea de materie din apropierea găurii negre cu aruncarea la întâmplare a unei săgeţi către panou.
„Dacă nu ţinteşti, nu va ajunge niciodată în centru. În acelaşi mod, când materia cade în gaura neagră, are o rotaţie, dar aceasta nu are de-a face, în general, cu felul în care se roteşte gaura neagră. (...) În modelul nostru, am pus câmpuri magnetice şi ele au creat o instabilitate care generează fricţiune, iar discul apare ca rezultat”, a explicat el pentru AFP.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.