Numărul total de vizitatori înregistrat anul acesta de Muzeul Naţional al Ţăranului Român a fost cu 51% mai mic faţă de 2019, iar veniturile proprii au scăzut aproape la jumătate, conform informaţiilor oferite de instituţie la solicitarea News.ro.
În 2020, numărul total al vizitatorilor Muzeului Naţional al Ţăranului Român a fost de 53.257, faţă de 110.525 de vizitatori cât au fost înregistraţi pe parcursul anului trecut.
Cea mai vizitată expoziţie temporară a fost „Horia Bernea: de la grădină la iconostas”, în perioada 12 august - 15 septembrie 2020, care a atras 1.198 de vizitatori.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Muzeul a organizat 16 evenimente anul acesta - târguri, expoziţii, ateliere de creativitate - şi a găzduit 43 de târguri, expoziţii, proiecţii de film şi festivaluri.
Legat de pierderile survenite în urma restricţiilor impuse în contextul pandemiei, conducerea a transmis că „veniturile proprii au scăzut faţă de 2019 cu aproximativ 50% din cauza faptului că am fost nevoiţi să întrerupem activitatea de la mijlocul lunii martie până la începutul lunii iunie”.
„Astfel, nu am mai organizat tradiţionalul Târg de Florii, dar nici nu am mai găzduit târgurile de weekend din care obţineam venituri importante. Au fost anulate expoziţii şi ateliere de creativitate pentru copii, s-a închis sala de cinema (cu o capacitate de 300 de locuri) şi Galeria de Artă Ţărănească (magazinul muzeului)”, se arată în răspunsul transmis News.ro.
După redeschiderea muzeelor, pe15 mai, activitatea a revenit treptat, însă nu la capacitatea din anii trecuţi „deoarece nu am mai putut realiza proiecţii de filme în sala de cinema, ci numai în aer liber”.
„De asemenea, numărul atelierelor de creativitate s-a redus, iar numărul de copii prezenţi la un atelier a scăzut pe fondul temerilor legat de pandemie. Numărul vizitatorilor străini s-a diminuat considerabil acest fapt s-a reflectat în scăderea veniturilor obţinute din vânzarea produselor tradiţionale din magazinul muzeului”.
Din cauza restricţiilor legate de distanţare, limitarea numărului de vizitatori la evenimente la maxim 20 de persoane într-o sală de expoziţie şi a 100 de persoane în curte, a scăzut şi numărul de persoane prezente la vernisajele expoziţiilor temporare.
„În plus, evenimentul Noaptea Europeană a Muzeelor, la care participa un număr considerabil de persoane, s-a mutat din frumoasa lună mai în friguroasa lună noiembrie, aşa încât în anul 2019 am avut 3.200 de vizitatori, iar în 2020, 500”, a transmis managerul muzeului, Virgil Niţulescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.