Nouă monumente istorice din ţară vor beneficia de fonduri nerambursabile şi vor fi restaurate în următoarele 43 de luni cu un buget de aproximativ 16 milioane de euro (aproximativ 77 milioane de lei).
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, şi Bogdan Trîmbaciu, director la Unitatea de Management a Proiectului, au semnat joi contractele de finanţare aferente proiectelor de restaurare şi revitalizare a monumentelor istorice.
Apelul a fost lansat în cadrul Programului RO-CULTURA, finanţat prin Granturile SEE 2014 - 2021, prin care, până în prezent, au fost finanţate 109 proiecte.
„Acesta este cel mai mare dintre cele şapte apeluri din cadrul programului privind restaurarea şi revitalizarea monumentelor istorice. Nouă monumente istorice vor căpăta o nouă înfăţişare”, a spus ministrul la o conferinţă de presă susţinută joi.
Nu va fi vorba doar despre reabilitarea unor clădiri, ci şi despre punerea lor în valoare prin diverse activităţi cultural-artistice şi educaţionale destinate publicului. „Cele nouă proiecte câştigătoare aparţin, în majoritate, unor instituţii publice. Şapte dintre ele sunt dezvoltate în parteneriat cu entităţi din Norvegia şi Islanda”, a completat Gheorghiu.
În acest apel au fost depuse 27 de proiecte, iar cele nouă care primesc finanţare sunt: Restaurare, consolidare şi dotare - Muzeul judeţean „Teohari Antonescu” (municipiul Giurgiu); Restaurarea şi revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor (complexul naţional muzeal Astra, Sibiu); Restaurarea şi punerea în valoare a conacului Marghiloman (Institutul naţional al Patrimoniului); Restaurarea, revitalizarea şi punerea în valoare a obiectivului Casa compozitorului Paul Constantinescu (Ploieşti); Restaurarea şi revitalizarea patrimoniului cultural Centrul expoziţional şi de evenimente Şcoala „Pittner” (Primăria Reşiţa); Restaurare monument istoric şi amenajarea Muzeului Farmaciei Bucureşti (Colegiul Farmaciştilor Bucureşti) - casa în care se află farmacia „Gheorghe Hotăranu”, de la intersecţia străzilor Maria Rosetti şi Vasile Lascăr, special cumpărată în 2017 pentru înfiinţarea muzeului; Consolidare, rastaurare şi amenajare Casa de cultură Vila Elisabeta (Băile Herculane); Refuncţionalizare imobil pentru Centrul cultural Turn de Apă Iosefin (primăria Timişoara); Capitala Daciei - muzeu viu al patrimoniului cultural european Sarmisegetuza Regia (Hunedoara).
Suma maximă acordată pentru un proiect a fost de 2 milioane de euro (80% din totalul cheltuielilor), iar valoarea fiecărui proiect se apropie de aceasta.
Proiectele se vor derula începând cu 1 octombrie şi lucrările trebuie să fie finalizate în maxim 43 de luni.
Odată cu aceste nouă proiecte, au fost create peste 100 de locuri de muncă, „esenţiale pentru domeniul patrimonial-cultural care parcurge de ani buni o criză a specialiştilor”, a adăugat ministrul.
Trîmbaciu a detaliat: „Programul RO-CULTURA există datorită finanţărilor oferite de Norvegia, Islanda şi Liechtenstein pe cadrul 2014 - 2021. Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, a mai gestionat acest tip de fonduri şi a mai avut două programe în valoare totală de 27 de milioane de euro în perioada 2013 - 2017, prin care a finanţat 109 proiecte şi am avut un grad de absorbţie de peste 90%”.
Pe acest program au fost 7 apeluri de finanţare - trei dintre ele au fost lansate anul trecut, unul a fost lansat şi este în evaluare anul acesta şi celelalte vor fi lansate anul viitor.
„Anul acesta a fost unul foarte aglomerat pentru Programul RO-CULTURA. Avem în implementare acum 20 de proiecte din cele două apeluri deja contractate. Lor li se adaugă cele nouă proiecte contractate azi şi cele 97 aflate în evaluare”.
Referitor la cum vor fi derulate lucrările şi verificarea lor, Bogdan Trîmbaciu a declarat pentru News.ro: „Avem nişte proceduri foarte clare, iar pentru fiecare proiect există un expert al nostru alocat şi, pe lângă asta, există experţi externi care fac verificări de câte ori este nevoie. Noi verificăm şi în teren, nu doar primim hârtii. Vor fi, probabil, mai multe vizite în cadrul fiecărui proiect. Verificările sunt foarte serioase şi, oricum, deja sunt foarte bine verificaţi dinainte de a semna contractele, pentru a ne asigura că tot ceea ce este scris în proiect se poate face. Pe RO-CULTURA, cele 109 proiecte din toată ţara, merg foarte bine. Noi le monitorizăm încă cinci ani după finalizare”.
În 2021, vor fi lansate alte două apeluri de finanţare, în valoare totală de 4 milioane de euro - pentru antreprenoriat cultural şi pentru sprijinirea iniţiativelor culturale despre minoritatea romă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.