Expoziţia „ART IN/SANE. Culture, mental health and social inclusion” prezintă, începând din 18 august, la ARCUB - Hanul Gabroveni, peste 200 de lucrări de pictură, desene şi gravuri realizate de copii şi adulţi, pacienţi ai unor spitale de psihiatrie din România. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 18 august - 3 septembrie, la Sala Bolţilor de la demisolul Hanului Gabroveni din strada Lipscani 84-90. Accesul este gratuit.
În 2023, proiectul „ART IN/SANE" iese din mediul academic şi aduce arta psihopatologică în spaţiul public al galeriilor de artă cu scopul de a o promova publicului larg ca o formă de „outsider art”.
„Prin artă, vocea celor tăcuţi [...] se face auzită mai tare ca oricând, în multe ţări ale lumii. Aşa cum am avut ocazia să constat în ultimul an, lucrările de artă psihopatologică din România sunt privite ca o surpriză deosebită pentru curatorii unor importante colecţii din mari capitale ale lumii. Dacă ei au adus deja acest gen de lucrări în spaţiul cultural al galeriilor de artă din marile metropole, la noi acest lucru abia acum începe. Expoziţia de la ARCUB face un pas important în această direcţie. Suntem cu toţii cercetători, curatori şi audienţă, într-o zonă de pionierat.” Dr. Valentin-Veron Toma, Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române
Expoziţia „ART IN/SANE. Culture, mental health and social inclusion” reprezintă o etapă preliminară dintr-un program mai amplu de colaborare internaţională în cadrul programului „Tartu 2024 - Capitală Europeană a Culturii”. O serie de lucrări ale expoziţiei, selectate de istoricul de artă Eva Laantee Reintamm şi de directorul Kondas Centre (Viljandi, Estonia), Mari Vallikivi, vor fi incluse în proiectul „Hidden Worlds Expanding” parte din „Tartu 2024”. Astfel, colecţia „ART IN/SANE” va intra într-un circuit internaţional, făcând vizibil patrimoniul cultural de artă psihopatologică din România, dar şi necesitatea unor politici publice coerente şi actuale, de sănătate mintală, precum şi a unor programe de îngrijire moderne incluzive.
Expoziţia este deschisă de marţi până duminică, între orele 12.00-20.00. În zilele de luni, expoziţia este închisă.
„ART IN/SANE. Culture, mental health and social inclusion” este organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Asociaţia Entuziart, Spitalul de Psihiatrie „Eftimie Iamandescu” (Bălăceanca), Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” Timişoara, Spitalul de Psihiatrie „Voila” Câmpina, Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, Colecţia Prof. Dr. Constantin Enăchescu şi face parte dintr-un proiect mai amplu de promovare a artei psihopatologice, intitulat „ART IN/SANE" şi coordonat de Dr. Valentin-Veron Toma, în cadrul Institutului de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.