„Jurnal de România. 1989”, spectacol conceput şi regizat de Carmen Lidia Vidu, reprezintă prima premieră a Teatrului Naţional Bucureşti în perioada pandemiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Primele trei reprezentaţii ale spectacolului sunt programate pentru 24, 25 şi 26 iulie, de la ora 21.30, în Amfiteatru TNB, sala în aer liber de pe acoperişul teatrului.

În seara de 25 iulie, va avea loc un dialog cu spectatorii, iar invitat special va fi Mădălin Hodor, consilier la Direcţia Investigaţii a CNSAS, a transmis TNB.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

După 30 de ani de la Revoluţie, patru actori ai Naţionalului povestesc experienţele personale din perioada respectivă, felul în care au trăit acele evenimente sângeroase şi modul în care li s-a schimbat viaţa de atunci.

Carmen Lidia Vidu, regizoarea care a dus teatrul românesc în zona documentarului multimedia, a ales patru actori români pentru a le scoate la lumină poveştile: Ion Caramitru, Oana Pellea, Florentina Ţilea şi Daniel Badale.

Lor li se vor alătura, prin apariţii video, Germina Nagâţ, membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), fostul procuror militar Dan Voinea, care a instrumentat iniţial „Dosarul Revoluţiei”, şi istoricul britanic Dennis Deletant, expert în materie de comunism românesc.

Proiecţiile din cadrul spectacolului vor fi făcute pe un perete de 33 de metri lungime şi 21 de metri înălţime.

Proiectul „Jurnal de România” al lui Vidu include până în prezent trei spectacole de teatru („Jurnal de România. Timişoara”; „Jurnal de România. Constanţa” şi „Jurnal de România. Sfântu Gheorghe”), două scurtmetraje („My Romanian Diary” şi „Jurnal de România. Jurnal de musulman”) şi o expoziţie.

„Teatrul riscă să devină irelevant pentru comunitate”, a transmis regizoarea într-un comunicat. „Pericolul vanităţii ne pândeşte şi ne duce la izolare. Nu mai ascultăm decât părerile care le confirmă pe ale noastre. «Jurnal de România. 1989» este felul meu de a spune că «tu faci istoria, atitudinea ta contează»”.

Alte reprezentaţii ale spectacolului vor avea loc pe 6, 7, 8 şi 9 august 2020. Toate vor începe la ora 21.30.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.