Teatrul Naţional din Timişoara deschide stagiunea 2024-2025 cu o serie de spectacole, dar şi cu un prim proiect ale cărui rădăcini se află în munca depusă de Teatrul Naţional în pregătirea şi în timpul Capitalei Europene a Culturii – Timişoara 2023. Celebrul actor John Malkovich va reveni, în luna noiembrie pe scena Teatrului Naţional din Timişoara cu un spectacol nou, ”Infamous Ramirez Hoffmann”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Teatrul Naţional Timişoara, încep repetiţiile pentru prima premieră a acestei stagiuni – ”De Bergerac. Fantasme din Cyrano” de Michele Santeramo, în traducerea Mariei Rotar, spectacol semnat de cunoscutul regizor italian Roberto Bacci, fondator al Teatrului ERA – parte a Teatrului Naţional al Toscanei, analist şi continuator al sistemelor teatrale lansate de Jerzy Grotowski sau de Eugenio Barba, cu care, de altfel, a colaborat intens, spectacolele regizorului italian fiind jucate în numeroase ţări din Europa şi America Latină, dar şi din Orientul Mijlociu.
 
Premiera spectacolului este programată în 6 octombrie, la Sala Mare.
 
Cel de-al doilea proiect de toamnă al Naţionalului este ”Petrecerea de nuntă”, scenariu de Marie-Louise Bischofberger şi Dominic Gould după prozele lui Guy de Maupassant, în traducerea Codruţei Popov, scenografia Corina Grămoşteanu. Premiera spectacolului Petrecerea de nuntă va avea loc în 10 noiembrie, la Sala Mare.
 
În luna decembrie, Teatrul Naţional din Timişoara scoate la rampă spectacolul ”Absurdinia”. Regizorul Gavriil Pinte construieşte un parcurs prin literatura absurdului din România, construind un scenariu pe texte din I.L. Caragiale, Urmuz, Tudor Arghezi şi Matei Vişniec. În acest proiect va fi secondat de scenografa Roxana Ionescu. Tot în luna decembrie, Teatrul Naţional va organiza o nouă ediţie a FEST-FDR.
 
”În anul în care Timişoara a fost Capitală Europeană a Culturii, Teatrul Naţional a dezvoltat un principiu al construcţiei culturale şi al dialogului. Anotimpurile FEST-FDR au operat în egală măsură asupra orizontului de aşteptare al publicului, cât şi asupra artiştilor din lumea întreagă. Astfel, cucerit de experienţa anului 2023, celebrul actor american John Malkovich va reveni în luna noiembrie pe scena Teatrului Naţional din Timişoara cu un spectacol nou, Infamous Ramirez Hoffmann, scenariu bazat pe capitolul final al cărţii Literatura nazistă în Americi a binecunoscutului scriitor Roberto Bolaño”, se arată în comunicat.
 
Reprezentanţii Teatrului Naţional Timişoara anună că, până la finalul anului, vor fi terminate lucrările la Sala 2, urmând să deschidă publicului unul dintre cele mai revoluţionare spaţii dedicate teatrului şi experimentului teatral din România, moştenirea materială, de infrastructură culturală a Capitalei Europene a Culturii, aşa cum a definit-o şi a sprijinit-o finanţatorul său, Ministerul Culturii.
 
”Nu în ultimul rând, programul de spectacole al Teatrului Naţional rămâne la fel de consistent. Primul spectacol al stagiunii este «Adevărul» de Florian Zeller, regia Radu Iacoban, programat sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 19, în Sala Mare, urmat de «O noapte furtunoasă. Un exerciţiu după I.L. Caragiale», regia Ada Lupu Hausvater (marţi, 10 septembrie, Sala Mare), «Mata Hari», onewoman show Roberta Popa (miercuri, 11 septembrie, Studio UŢU), «Sunt o babă comunistă», scenariu de Călin Ciobotari după Dan Lungu, regia Antonella Cornici (joi, 12 septembrie, Sala Mare), «O scrisoare pierdută» de I.L. Caragiale, regia Ada Lupu Hausvater (marţi, 17 septembrie, Sala Mare), «Aeroport» de Ştefan Caraman, regia Ion-Ardeal Ieremia (miercuri, 18 septembrie, Studio UŢU), «Durerea fantomă» de Vasili Sigarev, regia Ion-Ardeal Ieremia (sâmbătă, 21 septembrie, Sala Mare), «Amintiri din epoca de şcoală» de Mihaela Michailov, regia Ion-Ardeal Ieremia (miercuri, 25 septembrie, Studio UŢU) şi «Aniversarea» de Jeroen van den Berg, regia Traian Şoimul (vineri, 27 septembrie, Studio UŢU)”, se mai precizează în comunicatul de presă al Teatrului Naţional Timişoara.
 
Biletele la spectacolele Teatrului Naţional pot fi achiziţionate on-line, pe www.tntm.ro sau fizic, la Agenţia Mărăşeşti, str. Mărăşeşti nr. 2, deschisă între orele 11 şi 19, în fiecare zi a săptămânii, cu excepţia zilei de luni. Copiii, elevii, studenţii, pensionarii, veteranii, precum şi grupurile mai mari de 15 persoane beneficiază de reduceri de preţ la bilete, iar persoanele cu dizabilităţi beneficiază de acces gratuitat. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.