Până la sfârşitul anului şcolar, profesorii vor putea să citească prin intermediul înregistrărilor video, în faţa claselor lor, romanele fantastice ale celui mai celebru vrăjitor, Harry Potter, de J.K. Rowling.
Într-un comunicat apărut pe site-ul oficial al lui J.K. Rowling, scriitoarea a anunţat că facilitează accesul pentru autorizaţii de drept de autor care de obicei însoţesc romanele sale. De acum şi până la sfârşitul anului şcolar, profesorii vor putea să povestească video elevilor lor aventurile vrăjitorului cu ochelari.
"Sunt încântată să ajut profesorii să-i asiste pe elevii izolaţi, permiţându-le să poată distribui videoclipuri cu lecturi din Harry Potter", a scris autoarea pe Twitter, însoţind mesajul cu hashtagul #HarryPotterAtHome.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acest lucru este însoţit de condiţii, aşa cum se arată pe site-ul scriitoarei. Dacă profesorii din lumea întreagă sunt autorizaţi să publice videoclipuri cu ei citind din cărţile cu Harry Potter, ei trebuie să o facă pe reţelele securizate ale şcolilor sau pe platforme educative închise.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.