Preşedintele comisiei pentru cultură Iulian Bulai a organizat miercuri dezbatere privind situaţia actuală şi viitorul TVR. El a precizat că planul USR-PLUS privind televiziunea română include şi o reformă legislativă. Una dintre concluziile discuţiilor este aceea că modelul actual de management al TVR este unul ineficient, iar pentru a începe remedierea situaţiei ar trebui separarea funcţiei de preşedinte al Consiliului de Administraţie de cea de director general.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
La dezbaterea de miercuri au fost discuţii despre modalitatea de administrare a Televiziunii Publice, misiunea şi menirea acesteia, modul de alegere al conducerii, reglementarea legislativă prin care se poate începe reformarea TVR, dar şi următorii paşi care ar trebui realizaţi pentru a începe acest proces, arată un comunicat de presă al Alianţei USR-PLUS.
 
„Noi, USR-PLUS, ne dorim o reformă, inclusiv legislativă, a TVR, ne dorim ca această coaliţie de guvernare să facă din TVR o televiziune puternică. Alternativa ar fi fie să o desfiinţăm şi să conservăm arhiva, fie să o lăsăm într-o situaţie gri, în care cheltuieşte bani publici cu foarte puţină valoare adăugată. Niciuna dintre aceste variante nu e de preferat.“, a afirmat Iulian Bulai la dezbatere.
 
La dezbatere au participat Ioana Avădani (Centrul pentru Jurnalism Independent), Vlad Tăuşance, Răzvan Chiruţă (Newsweek), Cristian Delcea (Recorder), Dan Tăpălagă (G4Media), Sorin Ioniţă (Expert Forum), Mircea Toma (ActiveWatch) şi Cătălin Teniţă (deputat USR-PLUS şi membru al Comisiei).
 
Caracterul de serviciu public, mai mult decât o pură instituţie de presă, informativă, al Televiziunii a fost subliniat şi de Sorin Ioniţă, şi de Mircea Toma şi Ioana Avădani, iar independenţa editorială a fost un aspect accentuat de toţi participanţii.
 
În contextul în care conceptul de „misiune” publică a TVR a fost intens criticat, s-a discutat despre nevoia de viziune, de definire a rolului social al Televiziunii (care ar trebui să combine informaţia de presă, inclusiv investigaţiile, cu divertismentul şi cultura, inclusiv cea înaltă), şi au existat puncte de vedere nuanţate despre necesitatea ca TVR să aibă câştiguri economice, în condiţiile în care publicitatea difuzate este limitată, în prezent, prin lege.
 
Potrivit sursei citate, audienţa a fost un alt subiect abordat, nu din perspectiva cifrelor absolute şi în competiţie cu ratingul comercial, ci în ceea ce priveşte reprezentativitate la nivel naţional şi acoperirea unor nevoi cât mai variate, însă reale, ale potenţialilor telespectatori.
 
Una dintre concluziile la care s-a ajuns în urma acestor discuţii este aceea că modelul actual de management al TVR este unul ineficient, iar pentru a începe remedierea situaţiei ar trebui separarea funcţiei de preşedinte al Consiliului de Administraţie de cea de director general.
 
Comisia pentru cultură a Camerei va organiza, în perioada următoare, întâlniri pe acelaşi subiect, al viitorului Televiziunii Publice, şi cu angajaţii şi colaboratorii TVR, alte dezbateri similare urmând să aibă loc şi în ceea ce priveşte Societatea Română de Radiodifuziune.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.