În jurul datei de 24 ianuarie, în fiecare an, societatea civilă, arhitecţii, istoricii, jurnaliştii, iubitorii de patrimoiu îşi ascut creioanele, îşi potrivesc cuvintele şi pornesc să deplângă o clădire - Hotel Concordia - aflată în “paragină”, cuvânt folosit în exces, care mai degrabă nu mai “există” în Bucureşti şi demult a fost ştearsă de la capitolul “consolidare” sau “renovare” din programele edililor acestui oraş. Încă din “epoca” Oprescu se promitea “salvarea” ei. Din 2013, o petiţie, semnată de istorici, profesori universitari şi academicieni, a fost lansată întru resuscitarea imobilului istoric, acolo unde, aşa cum scriu toţi cronicarii vremurilor apuse, dar şi mai noi, s-a “hotărât dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, de către fruntaşii partidei naţionale, ca domn al Ţării Româneşti”. S-a întâmplat în apartamentul 5 al clădirii, în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1859.
„Ruşine!” s-a intitulat manifestul arhitectului Şerban Sturdza, preşedintele filialei Bucureşti a OAR, care a protestat, marţi, în faţa clădirii de la numărul 39, faţă de nepăsarea autorităţilor pentru ceea ce ne reprezintă.
Ar însemna ceva - să fie reabilitată - pentru români, şi pentru Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Pentru că în Anul Centenarului i s-a pus un titlu pe măsură, MCIN nu a anunţat nimic în această privinţă. “Identitatea naţională”, care mai mult ca oriunde este la Hotel Concordia, mai poate aştepta în 2018. În fiecare început de an, jurnaliştii amintesc de decăderea Hotelului. “Ce altă treabă au?”, ar spune Nenea Iancu. În van. Şi anul acesta plângem la poarta decăzută a “Concordiei”.
Şi pentru că povestea străzii şi a edificiului în care s-a înfăptuit un act de importanţă naţională este mai frumoasă decât priveliştea care ni se înfăţişează azi, vom spune că tot ce mai aminteşte de istorie şi de însemnătate naţională este placa de marmură de la intrarea în gang: “În această clădire se afla în anii Unirii Ţărilor Române Hotelul Concordia…”.
Pe atunci, clădirea se afla în centrul vechi al oraşului (aşa a rămas şi astăzi), pe Uliţa Nemţească, mai apoi strada Germană, datorită prezenţei negustorilor nemţi şi austrieci care-şi vindeau mărfurile aduse din Germania şi Austria. Astăzi, se află pe strada Smârdan. La începutul secolului al XIX-lea, a fost deschis aici primul hotel din Bucureşti: Hotel d’Europe. Proprietar era Brenner, originar din Viena.
Hotelul, construit la 1852, avea 90 de camere. „Preţul unei camere era de 3-8 franci pe zi. În interior se afla un restaurant cu bucătărie germană, o cafenea şi o sală de biliard”, aşa cum nota Constantin Bacalbaşa în „Bucureştii de altădată (vol. I)”.
Scriitorul povesteşte când a ajuns prima dată în Bucureşti: „Am tras la Hotelul Concordia-veche, de pe strada Germană, astăzi strada Smârdan. Era pe seară. Am prânzit la restaurantul hotelului iar a doua zi dimineaţă am dejunat la birtul lui Hristodor, cel dintâi birt din Bucureşti pentru bucătăria zisă orientală”.
Clienţii obişnuiţi erau străinii care doreau condiţii diferite de cele oferite de hanurile bucureştene din zonă.
Clădirea din strada Smârdan 39 a fost cuprinsă de flăcări în 1884, pe atunci proprietatea maiorului Fănuţă, şi a ars în mare parte. A fost refăcută şi a ars din nou prin 1901-1902.
„La cafeneaua Brenner, la 1854, Tolstoi era un client obişnuit. La vremea aceea, Hotel Concordia era cel mai european hotel din Bucureşti, înainte de Hotel de Bulevard. Veneau aici cei occidentalizaţi, paşoptiştii, cei care regăseau aici serviciile de lux de la Viena. În curtea interioară erau mese, un restaurant. Constantin Dobrogeanu Gherea s-a ascuns aici de ruşi şi a vrut să facă o spălătorie”, spunea, într-o discuţie publică din 2013, scriitorul Stelian Tănase.
Potrivit Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), „cel mai european hotel din Bucureşti" era frecventat de elita politică a vremii, fiind considerat unul dintre cele mai selecte localuri din Capitală, datorită restaurantului cu specialităţi franţuzeşti, italiene sau germane şi cafenelei Brenner de la parter. Hotelul a funcţionat până în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul comunismului, imobilul a fost administrat de ICRAL şi repartizat oamenilor muncii.
Clădirea, încadrată pe lista monumentelor istorice a municipiului Bucureşti 2010 cu nr. crt. 2025, cod LMI B-II-m-B-19708, astăzi proprietate privată, se află într-o stare avansată de ruină, în ciuda numeroaselor demersuri din ultimii ani ale societăţii civile, intelectualilor, artiştilor, gazetarilor şi arhitecţilor.
„Suntem în cazul tipic al unei clădiri din zonă protejată istoric, dar care nu este protejată", declara public încă de acum cinci ani Şerban Sturdza.
Şerban Sturdza avertiza în urmă cu cinci ani că „Hotel Concordia este nimic pentru toată lumea şi nimic pentru administraţie şi proprietar. Însă 2.500 de metri pătraţi sunt o valoare. Avem de-a face cu o administraţie de barbari. A rămas acolo doar un perete în dosul căruia se petrece un proiect imobiliar despre care nu ştim nimic. Pe strada Smârdan cred că această clădire va dispărea şi mai sunt încă alte terenuri despre care nu ştim nimic şi care vor dispărea, cu toate că oraşul ne aparţine. Centrul vechi e o zonă protejată istoric, dar nicio casă nu se protejează. Mi se pare absurdă situaţia”.
În 2016, Colegiul Director al Filialei Bucureşti a OAR solicita Primăriei Generale a Capitalei punerea corectă în valoare a clădirii de patrimoniu din str. Smârdan nr. 39 ca loc cu caracter public, păstrător al memoriei unui moment de istorie naţională.
Arhitectul Şerban Sturdza a publicat, marţi, pe pagina de Facebook, un manifest cu titlul „Ruşine!”, adăugând fotografii cu ruina din centrul Bucureştilor.
„RUŞINE! Sărbătorim un secol de la Unirea României în acelaşi mod păgubos care a ajuns să ne caracterizeze: de ochii lumii şi de dragul burţii.
În fiecare an, în 24 ianuarie, cei care s-au nimerit a fi aleşi în conducerea ţării, s-au năpustit la Iaşi să se bâţâie în Hora Unirii în faţa televiziunilor. Anul ăsta, au declarat Ziua Unirii zi nelucrătoare pentru ogoirea votanţilor. Clădirea din Bucureşti în care s-a făcut Unirea dintre Moldova şi Ţara Românească, stă, însă, să se dărâme de ani buni. Aceiaşi aleşi care se dănţuie la Iaşi, nu dau două parale pe ea. Ca pe mai nimic din ce înseamnă Patrimoniu. RUŞINE!
Poporului nu îi pasă. Decât de faptul că nu trebuie să meargă la serviciu de ziua Micii Uniri. Iar fericirea lui e deplină dacă pică de-o sarma şi-o ţuiculiţă la festivităţi. În cursul unui an, bucureştenii adunaţi de pretutindeni trec în şuvoaie pe strada Smârdan din centrul Bucureştilor pe lângă o clădire care stă să cadă. Şi în care acum 159 de ani li s-a scris istoria. Şi li s-a hotărât viitorul. Şi, nu-i aşa, dacă treaba s-a făcut, cui îi mai trebuie clădirea?! Poa' s-o dea jos. RUŞINE!
Arhitecţilor, istoricilor şi minorităţii intelectuale care a rămas conştientă li se adumbreşte uşor fruntea când trec pe lângă fostul hotel Concordia. Însă foarte puţin. Şi le trece repede. RUŞINE!
Cuza Doamne, Kogălniceanu, spuneţi-le şi celorlalţi că noi, românii, nu v-am meritat. RUŞINE, ROMÂNIA!”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
