Liviu Stănescu, autorul cărţii ”Am fost la capătul lumii”, a călătorit de-a lungul şi de-a latul pământului trecând prin 105 ţări. ”Să vă spun un secret: habar n-am unde este capătul lumii, încă îl caut şi sper să-l găsesc cândva”, spune, într-un interviu pentru News.ro, Liviu Stănescu, care se defineşte drept ”un pierde-iarnă în locuri călduroase”. Volumul s-a aflat în top 10 al celor mai bine vândute cărţi ale Editurii Humanitas la târgul de carte Bookfest din 2023. Ca o continuare a cărţii, Liviu Stănescu lansează şi o expoziţie de fotografie despre lumile prin care a trecut cu scopul de a-l transforma pe privitor într-un ”călător-visător”. Expoziţia poate fi vizitată la galeria Galateca din Bucureşti în perioada 6 - 23 martie.
News.ro: Aşa cum spune titlul cărţii, aţi fost la capătul lumii. Cum e acolo?
Liviu Stănescu: Am fost la multe capete de lume şi pot să spun că nu e aşa diferit de locurile în care suntem noi. Cei care sunt la aşa-zisul capăt al lumii ne consideră pe noi ca fiind de la capătul lumii lor. Depinde foarte mult de unde priveşti lucrurile.
News.ro: Argentina se consideră ”fin del mundo” - capătul lumii. Aţi avut această senzaţie când aţi ajuns acolo?
Am avut această senzaţie dat fiindcă aşa scrie pe o plăcuţă: „fin del mundo”. Dar în spatele acestui ”fin del mundo” se înşiră un alt ocean rece, pe care l-am străbătut cu altă ocazie, am ajuns în Antarctica şi, ce să crezi?, nu era capătul lumii acolo unde apărea plăcuţa. Apoi am ajuns cu multă şansă şi la Polul Sud, m-am gândit: ”oare chiar sunt la capătul lumii aici?”. Şi uitându-mă în jurul meu - fiind la Polul Sud vezi doar Nordul - am zis că trebuie să o apuc în sus, poate acolo e capătul lumii. Să vă spun un secret: habar n-am unde este capătul lumii, încă îl caut şi sper să-l găsesc cândva.
News.ro: Ce-i spuneţi despre capătul lumii unui român care n-a trecut niciodată de Vama Veche sau de vama Borş?
I-aş spune să păşească cu încredere, primul pas este mai greu, dar odată ce ai în suflet dorinţa de a fi hai-hui pe cărările lumii, atunci cu siguranţă vei găsi un drum care să te ducă la propriul tău capăt al lumii.
News.ro: Asta vă defineşte, a fi haihui?
Cu siguranţă, da. Întotdeauna am fost un om care a călători mult, căruia i-au plăcut depărtările şi la capătul acestor depărtări ale depărtărilor a fost tot timpul o uşă, de obicei închisă, prinsă în ţâţâni trainice, pe care mi-a plăcut să o smulg şi să o arunc în văzduh, să văd ce este în spatele ei.
News.ro: Aţi întâlnit şi cel mai urât loc de pe pământ?
Nu m-am gândit la acest lucru niciodată, am găsit frumuseţea chiar şi în cel mai nămolos loc unde am fost sau unde vremea a fost extrem de potrivnică. La capătul drumului, a fost mereu măcar o rază de speranţă, dacă nu o rază de lumină, care m-a făcut să zâmbesc.
News.ro: Aţi simţit vreodată că trebuia să vă naşteţi în al loc din lume?
Locul potrivit unde ar fi trebuit să mă nasc este, de fapt, locul în care m-am născut. Dorinţa mea de ducă este la fel de puternică precum dorinţa mea de a reveni acasă.
News.ro: Aţi avut în adolescenţă visul american?
Mi-am părăsit ţara înainte de revoluţie, se întâmpla în luna octombrie 1989. În decembrie 89 eram în Israel, am revenit în ţară în noaptea de 21 spre 22 decembrie cu ultimul avion, un avion pus la dispoziţie de statul Israel, care urma să-i recupereze pe cetăţenii israelieni din România care rămăseseră între graniţe. Am fost singurul călător din acel avion.
News.ro: De obicei povestea începe cu ”am prins ultimul avion spre libertate”. În cazul dumneavoastră pare invers. Aţi prins ultimul avion spre comunism.
Da, n-a fost o experienţă deloc plăcută, mai ales că păream destul de dubios, aveam şi un păr foarte lung, a durat trei ore să ajung afară din aeroportul Bucureşti, am fost oprit de trei filtre. Unii spuneau că sunt spion rus, alţii că sunt spion american, eu am făcut pe inocentul. Am ajuns acasă la 5 dimineaţă, baricada de la Universitate nici nu mai era la ora aceea, scopul cu care venisem - să lupt - nu a fost atins niciodată. Am început lupta revoluţionară pe 22 decembrie, înainte de fuga lui Ceauşescu. Dar povestea frumoasă e cum am călătorit singur în acel avion din Israel spre România.
News.ro: Vă simţiţi mai degrabă un pierde-vară sau un pierde-iarnă?
Şi, şi. Sunt un pierde iarnă în locurile călduroase. Îmi place teribil de mult să iau un avion către nicăieri, dar acela să fie spre sud în lunile de iarnă de la noi. Sunt un om al verii.
News.ro: Care-i povestea cărţii şi a expoziţiei?
Povestirile din carte, într-o mare măsură, nu au legătură cu locurile pe care eu le-am vizitat. Sunt doar întruchipări ale imaginaţiei mele - proză scurtă, povestiri fantastice sau suprarealiste. Am fost inspirat de locul unde am fost, dar locul respectiv nu apare neapărat în carte. Ăsta este paradoxul: cei de la editură m-au pus în categoria cărţilor de călătorie, ea nefiind o carte de călătorie, decât într-o mică parte. Mai degrabă este o carte de literatură, de proză scurtă. În mod curios, cartea a avut şi are un mare succes. Ca o continuare firească, iată că apare şi această expoziţie de fotografie, care va fi deschisă între 6 şi 23 martie la galeria Galateca. Expoziţia în sine nu va fi o înşiruire de fotografii pe perete, ci va curge o poveste de viaţă de la începuturi până la sfârşituri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
