Regizorul Adrian Sitaru spune despre cel mai recent lungmetraj al său, ”Ilegitim”, selectat în competiţia secţiunii Forum a Festivalului de Film de la Berlin, că nu este o peliculă cu mesaj, ci una pe care o doreşte a fi privită cu atenţie. El afirmă, într-un interviu pentru News.ro, că pregătirea filmului a durat mai bine de un an, timp în care a discutat cu psihologi şi a analizat mai multe studii de specialitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ilegitim” vorbeşte despre iubirea dintre doi fraţi gemeni, interpretaţi de Alina Grigore (care deţine şi rolul de coscenarist) şi Robi Urs, iar din distribuţie mai fac parte Adrian Titieni şi Bogdan Albulescu.

Scenariul a fost scris de Alina Grigore şi Adrian Sitaru, imaginea poartă semnătura lui Adrian Silişteanu şi Alexandru Lorian Timoşca, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu şi Theo Lichtenberger, în timp ce de sunet s-au ocupat Ioan Filip şi Dan-Ştefan Rucăreanu, producător Anamaria Antoci.

În interviul acordat agenţiei de presă News.ro, cineastul a mai mărturisit că speră ca filmul să ajungă la alte festivaluri internaţionale şi a anunţat că a încheiat post-producţia la lungmetrajul ”Fixeur”.

”Ilegitim”, singura producţie românească de lungmetraj prezentă la cea de-a 66-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, care se defăşoară în perioada 11 – 21 februarie, va rula pe marile ecrane româneşti din 18 martie.

"Ilegitim" este cel de-al patrulea lungmetraj al lui Adrian Sitaru după "Pescuit sportiv" (2008), "Din dragoste cu cele mai bune intenţii" (2011) şi “Domestic” (2012), producţii care au câştigat distincţii importante la festivaluri prestigioase. Regizorul semnează şi câteva dintre cele mai premiate scurtmetraje româneşti: "Valuri" (2007), "Lord" (2009), "Colivia" (2010), "Chefu'" (2012), “Artă” (2014), “Excursie” (2014).

 

Prezentăm interviul acordat de Adrian Sitaru agenţiei de presă News.ro:

Reporter: Cum aţi ajuns la concluzia să faceţi un film despre un subiect controversat cum este incestul?

Adrian Sitaru: Nu incestul mă interesa în mod prioritar, ci o poveste de iubire dificilă, imposibilă, ipocrizia şi propriile prejudecăţi privind această situaţie.

Reporter: Povestea este inspirată de un caz anume?

Adrian Sitaru: Nu este inspirată de un caz anume, însă este adevărat că am cercetat multe cazuri.

Reporter: În ce a constat documentarea pentru această peliculă?

Adrian Sitaru: Am căutat pe Internet, în primul rând, lucrări de specialitate, studii, am discutat cu psihologi.

Reporter: Cât a durat pregătirea filmului? În ce perioadă şi unde au avut loc filmările? Ce ne puteţi spune despre distribuţie?

Adrian Sitaru: Pregătirea filmului a durat peste un an. Am lucrat mult cu actorii pe conturarea personajelor, ei au lucrat imens între ei, era nevoie să se cunoască pe ei şi pe cei din jurul lor ca personaje ficţionale, la fel de bine cum se cunosc ca personaje reale. Filmările au avut loc în octombrie 2014, timp de două săptămâni, în Bucureşti. A fost un mix de actori profesionişti cu neprofesionişti.

Reporter: Într-o societate destul de conservatoare - România - cum credeţi că va fi primit acest film?

Adrian Sitaru: Nu este un film pro ceva sau cu mesaj, eu sper că va fi primit şi privit cu atenţie.

Reporter: Care sunt aşteptările pe care le aveţi legat de participarea la Berlinală?

Adrian Sitaru: Ca publicul să-l primeasca bine şi asta se va vedea la finalul proiecţiilor la sesiunile de întrebări şi răspunsuri. Sper ca şi critica de specialitate să scrie cronici bune. Cam ce aştept de la orice film.

Reporter: Ce urmează după Festivalul de Film de la Berlin? Ce traseu va parcurge ”Ilegitim”?

Adrian Sitaru: Urmează foarte repede lansarea în cinematografele din România, pe 18 martie, dar şi câteva festivaluri internaţionale, apoi sper eu, tot mai multe.

Reporter: În plan regizoral, ce pregătiţi?

Adrian Sitaru: Sunt în montaj cu un scurtmetraj produs de o companie din afara ţării. De asemenea, am terminat post-producţia la ”Fixeur”, un alt lungmetraj. Pentru câteva luni nu cred că voi pregăti nimic, doar în gândurile mele, probabil.

Secţiunea Berlinale Forum cuprinde 44 de producţii cinematografice, dintre care 34 premiere mondiale şi 9 premiere internaţionale.

”Ilegitim” va fi prezentat publicului Berlinalei în zilele de 13 - când va avea loc premiera de gală, la care va participa echipa filmului -, 14, 15, 16 şi 20 februarie, iar pe 12 este proiectat în cadrul European Film Market, program asociat festivalului şi dedicat profesioniştilor din industria cinematografică.

La ediţia din acest an a Berlinalei a fost selectat şi scurtmetrajul ”O noapte la Tokoriki”, de Roxana Stroe, în cadrul secţiunii Generation 14plus, iar în programul Berlinale Talents, vor participa actriţa Iulia Ciochină şi scenarista Ruxandra Ghiţescu.

În plus, la festival va fi prezentă actriţa Cosmina Stratan, protagonista thrillerului ”Shelley” (Suedia-Danemarca, 2015), debutul regizoral al cineastului Ali Abbasi, selectat în programul Panorama.

Documentarul de ficţiune "Hotel Dallas" (România – Statele Unite ale Americii), debutul în lungmetraj al Liviei Ungur şi Sherng-Lee Huang, a fost selectat în sub-secţiunea Panorama Dokumente.

 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.