Guvernul grec a condamnat, miercuri, "atacul" asupra unui cunoscut jurnalist, incident care survine la patru zile după unul similar asupra unui jurnalist de investigaţie pe insula Evia, potrivit AFP.
Potrivit plângerii depuse de jurnalist, un armator grec, însoţit de doi aghiotanţi, s-a apropiat de el şi l-a lovit cu pumnii în faţă şi în cap înainte de a-l ameninţa cu moartea.
"Condamnăm fără echivoc atacul de ieri (marţi) asupra jurnalistului Giorgos Papachristos, care i-a provocat răni", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Pavlos Marinakis.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Libertatea presei este un principiu fundamental al democraţiei noastre", a adăugat el.
Atacul asupra lui Giorgos Papachristos, editorialist şi consilier al cotidianului Ta Nea (centru), a avut loc marţi seara pe stadionul Olimpic din Atena în pauza meciului de fotbal dintre Panathinaďkos (Grecia) şi Braga (Portugalia) pentru calificarea în Liga Campionilor.
Sâmbătă, Kostas Vaxevanis, redactor al săptămânalului de investigaţii Documento şi un puternic critic al guvernului conservator al lui Kyriakos Mitsotakis, afirmase de asemenea că a fost agresat de un alt armator într-o staţiune balneară de pe insula Evia, în apropiere de Atena, în timp ce lua masa cu familia sa.
Kostas Vaxevanis este cunoscut mai ales pentru că a publicat lista grecilor care deţin conturi în bănci elveţiene, denumită adesea "lista Lagarde", în momentul de vârf al crizei financiare din ţara sa, în 2012.
La acea vreme, Christine Lagarde era şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI), unul dintre creditorii Greciei şi arhitecta măsurilor stricte de austeritate impuse ţării îndatorate.
Sindicatul editorilor din Athčnes ESIEA a condamnat atacurile asupra celor doi jurnalişti şi a subliniat că numele armatorului care l-a agresat pe Kostas Vaxevanis se află pe "lista Lagarde".
Condamnând atacurile asupra "libertăţii presei", principalul partid de opoziţie, Syriza, de stânga, a deplâns faptul că guvernul de dreapta a condamnat doar atacul asupra lui Giorgos Papachristos, dar nu şi pe cel asupra lui Kostas Vaxevanis.
"Din păcate, pentru guvernul Noua Democraţie (partidul conservator aflat la putere), nu toate cazurile de violenţă împotriva jurnaliştilor sunt egale", a adăugat Syriza.
Clasată de ONG-ul Reporters sans frontieres (RSF) drept cea mai rea ţară din Europa în ceea ce priveşte libertatea presei, Grecia a fost criticată pentru creşterea atacurilor asupra libertăţii presei în ultimii ani.
"RSF condamnă acest atac brutal şi îndeamnă autorităţile să îl urmărească rapid pe făptaş", a declarat marţi seara organizaţia pe X (fostul Twitter).
Săptămâna trecută, Pavol Szalai, directorul RSF în Europa şi Balcani, a condamnat atacul asupra lui Kostas Vaxevanis pe site-ul de ştiri Euractiv.
El a făcut apel la "toate partidele politice greceşti să îl condamne" şi a subliniat că este al doilea atac "în mai puţin de o lună".
Jurnalistul Lefteris Charalambopoulos primise un telefon de ameninţare după ce criticase într-un articol un celebru club de fotbal grec.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.